Numărul de autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale a scăzut cu 1,9% în aprilie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, până la 3.665, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În luna aprilie 2019, s-au eliberat 3.665 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 3,3% faţă de luna martie 2019 şi cu 1,9%, faţă de luna aprilie 2018.
În luna aprilie 2019 faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-70 autorizaţii), scădere reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-98 autorizaţii), Sud-Muntenia (-80), Vest (-52), Bucureşti-Ilfov (-40) şi Nord-Vest (-8). Creşteri au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+79 autorizaţii), Centru (+68) şi Sud-Vest Oltenia (+61).
În perioada ianuarie-aprilie s-au eliberat 12.338 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Est (+292 autorizaţii), Centru (+153), Nord-Vest (+132), Bucureşti-Ilfov (+93), Sud-Muntenia (+90) şi Sud-Vest Oltenia (+55). Scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Nord-Est (-200 autorizaţii) şi Vest (-129).
În 2018, s-au eliberat 42.694 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,6%, faţă de anul precedent.