Operatorii din turism îi dau o replică dură ministerului „rezist” al Economiei, Radu Miruță, după ultimele sale declarații. Acesta este acuzat că a ales o rețetă veche, dar eficientă mediatic: de a ridica tonul și a căuta vinovați, când, de fapt, nu înțelege cum funcționează o industrie.  Miruță a fost recent acuzat că, prin aceeași metodă, a schimbat conducerea Salrom nu pentru a repara dezastrul de la Praid, ci pentru a-și numi „pilele”.

ANAT: „Ministrul confundă responsabilitatea cu spectacolul mediatic”

Reacția asociației vine după ce Miruța a afirmat că șefii ANAT ar fi responsabili de „țepele” care s-au dat în turism, referindu-se la situația unor turiști care și-au ratat vacanțele după ce agenția de la care au luat bilete a intrat în insolvență.

„Ministrul confundă responsabilitatea propriului minister cu rolul unei asociații patronale și transformă incompetența administrativă într-un spectacol mediatic,” se arată în comunicatul Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Aceasta îi amintește lui Miruța că, în loc să lanseze în spațiul public astfel de acuzații, avea două structuri specializate în subordine, pe care le putea trimite să facă verificări.

Rezistul Miruță, acuzat că ar fi forțat demiterea conducerii SALROM pentru a permite privatizarea resurselor de sare și grafit

ANAT: „Ministerul nu verifică, nu monitorizează, dar acuză”

„Dacă aceste informații ar fi analizate responsabil, ministerul ar putea interveni preventiv, înainte ca problemele să afecteze turiștii.

Dar ministerul nu verifică, nu monitorizează și nu folosește datele pe care le are la dispoziție. În schimb, ministrul preferă să iasă la televizor și să acuze pe alții de ceea ce ține exclusiv de propria neglijență instituțională,” a mai transmis ANAT.

„Mai grav, există riscul ca acest tip de discurs populist să fie amplificat mediatic și interpretat ca o generalizare asupra întregului sector, ceea ce aduce prejudicii directe unei industrii care funcționează transparent și legal, sub reglementări europene stricte. (…) Turismul românesc nu are nevoie de populism și de spectacol, ci de competență, seriozitate și dialog real,” se spune în comunicat.

Citește documentul integral AICI.

Articolul precedentDEPRECIERE A LEULUI ÎN RAPORT CU EURO
Articolul următor”ACASĂ-I ROMÂNIA” – SPECTACOL EVENIMENT LA SALA PALATULUI