Vicepremierul milionar, Dragoș Anastasiu, le ia apărarea directorilor companiilor de stat care sunt blindați cu contracte. Acesta a transmis că problema nu este reprezentată de salariul acestora, ci de deficiență. 

 De asemenea, omul pus de Bolojan să facă reforma fiscală a dezvăluit că, în România, sunt sute de angajați la stat care încasează lefuri ce depășesc zece mii de euro, ba chiar primesc si bonusuri de până la 300.000 de euro. În privința acestora, vicepremierul nu a anunțat măsuri drastice, ci doar a reluat apelul pentru donarea a 20% din salariu. 

„Problema nu e salariul, ci eficiența. Avem salarii câteodată nejustificate şi acolo trebuie să luăm măsuri. Unde avem performanță, nu am o problemă că vin din politică, eu am o problema de competență. Sunt aici să ajut la eficientizare. Ar trebui să avem o terapie diferențiată. Nu putem să tratăm tot spitalul cu același medicament”, a spus vicepremierul.

Dragoș Anastasiu a declarat că există angajați la stat ale căror bonusuri ajung chiar și la 300.000 de euro pe an, iar în plină perioadă de austeritate, astfel de situații pun presiune uriașă pe bugetul României.

„Referitor la cei care sunt cu contractele în buzunar, vom vedea ce putem face prin lege, astfel încât să nu fim în pericolul să ne explodeze acest lucru în față peste ceva timp. Iar aici m-am referit la cei care au 10.000 de euro salariu, 15.000 de euro, care încasează bonusuri de 100.000 de euro, de 300.000 de euro, pentru că avem așa ceva în România. Am și spus că poate să pară un apel naiv, dar cred că astfel de semnale sunt necesare în România astăzi”, a declarat vicepremierul Anastasiu.

Articolul precedentGuvernul bagă adânc mâna în buzunarele românilor. Cum arată următorul pachet de măsuri de austeritate
Articolul următorCum își măresc salariile bugetarii de lux ai României în plină austeritate