Fiecare familie din România ar fi plătit cu peste 1.100 de lei în plus, lunar, dacă Guvernul nu ar fi plafonat prețurile la energie, gaze şi alimentele de bază, spune premierul Marcel Ciolacu.

„Peste 1.100 de lei în fiecare lună! Atât ar fi plătit în plus milioane de familii dacă nu am fi plafonat preţurile la energie, gaze şi alimentele de bază! Aceste măsuri esenţiale impuse de PSD la guvernare au reprezentat un sprijin vital pentru gospodăriile românilor în ultimii doi ani, aceasta este concluzia unui studiu realizat de fundaţia Friedrich-Ebert-Stiftung România”, a scris Marcel Ciolacu, luni pe Facebook.

Premierul a mai spus că „datele arată că prin plafonarea preţurilor la energie, gaze şi alimente, costurile cu bunurile şi serviciile necesare unui trai decent, pentru o familie cu doi copii au scăzut cu 11%”.

„Este încă o confirmare clară a faptului că am acţionat corect şi am apărat nivelul de trai al populaţiei şi în special al celor cu venituri reduse. Ştiu că marii apărători ai pieţei libere vor vărsa din nou lacrimi amare, dar cred cu tărie în continuare că, în perioadele de criză, rolul statului este să intervină în apărarea celor mulţi!”, a conchis Ciolacu.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentInspectorii ANAF vor avea dreptul să poarte arme, în timpul controalelor
Articolul următorMarcel Ciolacu: Vom avea un salariu mediu brut de 2.000 euro pe lună. Promisiunea premierului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau