România a ajuns să importe peste 80% din produsele alimentare din magazine sau piețe. Chiar dacă autoritățile anunță măsuri de sprijin pentru producția românească, in realitatea suntem sufocați de importuri, iar producătorii români riscă să dea faliment.

Specialiștii din industria alimentară ne spun că peste 80% din produsele alimentare care se vând atât în piețe cât și în magazine provin din import.

Mai mult decât atât, chiar și o parte dintre produsele care se vând drept românești provin din afara țarii și avem și câteva exemple pentru a înțelege mai bine.

Mălaiul și făina provin din Ungaria, fasolea din Egipt, iar orezul din țări precum Grecia sau Italia. O parte din dulciuri care provin din Ucraina. În plus, mai multe materii prime folosite pentru obținerea zahărului a sării sau a uleiului provin și ele la fel din țari din afara Uniunii Europene.

Şeful Vămii Sculeni, revoltat că în alte puncte se câştiga mai mult din mită: „La Stânca fac 1.500 de euro, aici se fac 150. Hai să fim serioşi!”

Și, pentru că tot se aproprie sărbătorile de iarnă, specialiștii ne spun că peste 90% din carnea de porc este importată din țări precum Spania sau Ungaria. 

Cum s-a ajuns în această situație

După 2000, Guvernul și Ministerul Agriculturii nu au avut nicio strategie prin care să pregătească producătorii interni să facă față cerințelor comerțului modern adus de marile lanțuri de magazine europene în România.

„Astfel, s-a ajuns în situația absurdă în care producțiile locale anuale la materii prime alimentare – grâu, porumb, floarea soarelui – să atingă recorduri anuale, dar de aceste produse de bază să beneficieze ieftin producători din alte state din Europa și nu numai”, a declarat pentru Europa Liberă Cosmin Banu, un fermier din domeniul zootehnic.

Acestea sunt state din care apoi România importă carnea de porc sau de pasăre, procesată din animalele hrănite cu porumb românesc.

Marcel Ciolacu, despre candidatura sa la prezidenţiale: „Nu am avut eu cu mine încă această discuţie”

Producțiile anuale sunt bune și pentru că România beneficiază de subvenții europene anuale de peste 3 miliarde de euro pentru culturi. Mai departe, statul român nu a reușit să pună pe picioare niciun program de procesare autohton a acestor materii realizate cu subvențiile de miliarde.

De munca fermierilor români beneficiază industrii din alte țări care au parte de materie primă bună și ieftină din România.

„Noi exportăm subvenții. Ce realizăm din subvenții, exportăm afară. Înapoi, se întorc produse cu o valoare adăugată, care costă cel puțin dublu decât materia prima exportată. Trebuie să învățăm să exportăm produsul finit din materia primă, nu produsul de bază”, ne mai spune fermierul Cosmin Banu.

O mare parte din fermieri și chiar politicieni dau vina pe rețelele marilor magazine pentru creșterea importurilor. Deși nu există statistici oficiale, în standurile marilor magazine se găsesc în general mai mult produse alimentare importante, decât cele produse local.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentGuvernul anunţă modificări ale Codului fiscal. Se aplică de la 1 ianuarie 2024!
Articolul următorMajorarea salariilor, AMÂNATĂ cu un an. Ciucă: „Nu mi s-ar părea corect să venim cu o astfel de măsură într-un an electoral”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau