Aproape 17.000 de români au investit, în total, peste 700 de milioane de lei în prima emisiune „Tezaur” din acest an, dedicată populație. Titlurile de stat au o valoare nominală de un leu, sunt transferabile, se pot răscumpăra în avans și au scadențe de 1, 2, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 3,5%, respectiv 4%, 4,25% și 4,75%. Ministerul Finanțelor anunță că intenționează să continue, cu o frecvență lunară, emisiunile în cadrul programului pe tot parcursul lui 2020. Până pe 7 august se derulează și vânzarea titlurilor de stat Fidelis în lei și euro. Acestea pot fi subscrise la băncile participante sau casele de brokeraj și vor fi listate la Bursa de Valori București, potrivit rador.ro