Ministerul Finanţelor Publice organizează duminică o nouă extragere a bonurilor fiscale, la care participă bonurile emise în perioada 1 – 30 noiembrie,  anunţă un comunicat al instituţiei.

Fondul de premiere a rămas neschimbat, respectiv un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, în prima etapă, sunt extrase cifrele care formează data emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare.

Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, se va fi organiza a doua extragere, în urma căreia vor rămâne cele 100 de bonuri câştigătoare, între care se va împărţi suma de 1 milion de lei.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse de luni, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat (de exemplu: logotipul şi seria fiscală ale aparatului de marcat electronic fiscal, data şi ora emiterii precum şi numărul de ordine).

Fiecare unitate teritorială ANAF, la care se depun bonurile fiscale câştigătoare în prima etapă de selecţie, va elibera o copie a acestora cu menţiunea „conform cu originalul”, pe care va fi scris numărul unic de înregistrare. Pentru transparenţă, lista cu numerele unice de înregistrare ale cererilor de revendicare va fi publicată pe site-urile Finanţelor şi ANAF.

Articolul precedentPreviziune Erste: Euro va ajunge în 2019 la 4,8 lei
Articolul următorCostul „prosperităţii” salariale, sărbătorile de iarnă vor fi ma scumpe