Ministrul Energiei dă asigurări că, deși criza gazelor se prelungește prin sistarea furnizării din Rusia, România are destule alternative pentru a nu intra în incapacitatea de a asigura energie. 

Situaţia în România este una stabilă în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale, deoarece nu avem contracte directe încheiate cu Gazprom, şi am identificat deja surse şi rute alternative de aprovizionare cu gaz pentru a reduce dependenţa de importurile din Rusia, însă pentru ţara noastră este importantă operaţionalizarea şi funcţionarea la capacitate maximă a Coridorului Vertical de Gaze şi a Coridorului Trans-Balcanic de aprovizionare cu gaze, susține ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„A fost o reuniune de urgență pe energie, convocată de decizia Rusiei de a sista furnizarea de gaze naturale pentru Polonia și Bulgaria. Absolut toate statele membrie și-au exprimat solidaritatea cu cele două țări. Nu se pune problema ca statele membre să nu fie unite în acest demers. Nu există niciun motiv ca vreun stat membru UE să plătească pentru gazele rusești alte sume decât cele aflate în contractele în derulare. Am subliniat în luarea mea de cuvânt că România nu are un contract încheiat cu Gazprom și am spus că suntem de acord cu acea platformă unică de achiziționare a gazului natural, ce dă o putere sporită Europei în negeocierea cumpărării de gaze naturale. Situaţia în România este una stabilă, ţara noastră neavând contracte directe încheiate cu Gazprom. Este necesar însă să demarăm din timp demersurile pentru umplerea depozitelor de gaze naturale pentru iarna viitoare. În acest context, am salut iniţiativa Comisiei Europene de a înfiinţa Platforma Energetică Europeană pentru achiziţia în comun a gazelor naturale, care va avea rolul de a agrega cererea din statele membre şi încheia contracte de furnizare cu state terţe, altele decât Rusia. Pe 5 mai voi participa la Sofia la o primă întâlnire a grupului de lucru regional dedicat operaţionalizării platformei în regiunea de sud-est a Europei, alături de omologii mei din ţările vecine”, a spus ministrul.

El a subliniat importanţa Coridorului Vertical de Gaze şi a Coridorului Trans-Balcanic de aprovizionare cu gaze pentru a asigura fluxul de gaze din terminale de tip LNG, precum şi din Azerbaidjan.

„România a identificat deja surse şi rute alternative de aprovizionare cu gaz pentru a reduce dependenţa de importurile din Rusia. Din această perspectivă, am transmis Comisiei Europene că pentru România este importantă operaţionalizarea şi funcţionarea la capacitate maximă a Coridorului Vertical de Gaze şi a Coridorului Trans-Balcanic de aprovizionare cu gaze. Aceste coridoare sunt deosebit de importante pentru a asigura fluxul de gaze din terminale de tip LNG, precum şi din Azerbaidjan, având în acest sens discuţii cu autorităţile azere pentru identificarea unor volume de gaze disponibile”, a menţionat Virgil Popescu, pe reţeaua de socializare.

Virgil Popescu a subliniat și importanța intrării Romgaz și Petrom în perimetrele de gaze din Marea Neagră ce vor da posibilitatea României să fie furnizor de siguranță energetică în zonă. 

„Am avut discuții cu cei de la Romgaz și de la Petrom și odată ce vor intra în acest proiect, noi vom încerca să urgentăm și să ardem niște etape, să ajutăm cât se poate cu partea birocratică, cu avizele care nu au fost încă luate, în așa fel încât să grăbim acest lucru”, a specificat Virgil Popescu.

Ministrul a subliniat că partea pozitivă este că producția României se va dubla, vorbim de independență completă și vom deveni furnizor de securitate energetică națională.

„Dorim să punem primele gaze din perimetrul Caragele în exploatare până în 2024. Vorbim despre încă o resursă care vine mai repede decât gazele din Marea Neagră”, a mai declarat Virgil Popescu.

Ministrul a mai declarat că s-a simțit mândru că România se află, alături de Olanda, printre puținele state producătoare de gaze naturale din Uniunea Europeană.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAdrian Chesnoiu despre controlul Consiliului Concurenței: „S-a pus o pată, oarecum nemeritată, pe obrazul fermierului român”
Articolul următorPeste 50.000 de turiști, de 1 mai pe LITORAL. Costinești, ocupat 100%!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau