Medicul militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid, a explicat, sâmbătă, cum va decurge procesul și care sunt condițiile de care trebuie ținut cont. Cel mai important element este planificarea, pentru că din momentul decongelării, tratamentul trebuie aplicat într-un interval relativ scurt de timp.
În momentul în care transporturile de vaccin pornesc de la Institutul Cantacuzino spre centrele din țară vor fi scoase de la temperatura de minus 70 de grade Celsius și vor fi transportate la un „lanț de frig” obișnuit de 2-8 grade.
La această temperatură, vaccinul are o durată de viață de 5 zile, iar în momentul în care flacon e scos la temperatura camerei, are o durată de stabilitate de 6 ore, a explicat Valeriu Gheorghiță. Specialistul militar a dat asigurări că niciun transport nu va face mai mult de 12 ore pe drum.
„Durata nivelului de protecție nu are un răspuns ferm medical și științific, se estimează însă că va fi de durată mai mare decât răspunsul imun după boală. (…) Reacțiile adverse sunt de intensitate ușoară-medie, cele mai frecvente locale – durere, roșeață, umflătură local sau dureri de cap, febră, greață. Au fost reacții majore la câteva persoane cu istoric alergic major.
Răspunsul imun începe să devină protector la 14 zile după prima doză, însă beneficiile sunt mai multe după 7 zile de la a doua doză,” a precizat Gheorghiță.
Specialistul a precizat că, cel mai probabil, la începutul lunii aprilie va începe etapa a treia, vaccinarea generală.
Președintele, premierul se vor vaccina la momentul potrivit, adică atunci când începe etapa de vaccinare a demnitarilor.
Prima persoană va fi vaccinată duminică, la Institutul „Matei Balș” din București.