Orașele europene vor să reducă accesul navelor de croazieră din cauza emisiilor toxice foarte mari însă și din cauză că milioanele de pasageri străini nu contribuie aproape la bugetele locale când staționează în diverse porturi.
Mai multe orașe-port din Europa iau în calcul interzicerea accesului navelor de croazieră invocând probleme legate de protecția mediului, dar și sociale sau economice, scrie stiridiaspora.ro.
În ultimii trei ani, peste 20 de milioane de pasageri au făcut o croazieră. Înainte de pandemie, acest număr era chiar mai mare, situându-se în jurul a 30 de milioane. Însă, pe măsură ce numărul de pasageri pare să depășească din nou această cifră de dinainte de pandemie, multe porturi europene în care aceste nave ancorează își reevaluează condițiile de acces, potrivit Euronews Travel.
Cele 218 nave de croazieră care au operat anul trecut în Europa (în 2022) au emis de peste patru ori mai mulți oxizi de sulf decât toate mașinile de pe continent, potrivit Transport & Environment. ONG-ul a constatat în luna iunie 2023 că acești poluanți atmosferici toxici de pe nave sunt acum mai mari decât erau înainte de pandemia COVID-19.
Și, deși beneficiile lor pentru economia locală sunt în discuție, milioanele de pasageri pe care le aduc în fiecare an în orașele europene ar provoca probleme pentru locuitorii acestora.
Care este contribuția navelor de croazieră la bugetele locale ale orașelor unde ancorează.
Unul dintre cele mai mari argumente ale susținătorilor menținerii navelor de croazieră este contribuția lor la economia locală.
Sursa: Newsinn