Peste 40 de operatori economici din Mall Băneasa au fost verificaţi de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Mai multe unităţi au fost închise temporar deoarece foloseau pentru aprovizionare un culoar de trecere insalubru, unde erau gândaci vii şi şoareci morţi.

ANPC a transmis vineri, că reprezentanţii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR)  Bucureşti-Ilfov au desfăşurat o amplă acţiune de control, la 41 de operatori economici care îşi desfăşoară activitatea în complexul Centrul Comercial Mall Băneasa din Bucureşti.

”Acţiunile noastre de control urmăresc restabilirea stării de normalitate şi respectarea condiţiilor legale de desfăşurare a activităţii operatorilor economici. De aceea, periodic, monitorizăm cu atenţie piaţa, astfel încât să corectăm, orice neglijenţă sau derapaj din partea operatorilor economici, aceste măsuri disuasive având rolul de a remedia deficienţele care pun în pericol sănătatea sau viaţa consumatorilor”, a declarat vicepreşedintele ANPC, Sebastian Hotca. 
 
În urma neregulilor constatate, comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov au dat 47 de amenzi contravenţionale, în valoare totală de 230.000 de lei. Au fost oprite definitiv de la comercializare produse alimentare neconforme, în valoare de peste 10.000 de lei şi au fost oprite temporar de la vânzare produse în valoare de aproape 600.000 de lei. 
 
De asemenea, a fost oprită temporar prestarea serviciilor până la remedierea deficienţelor pentru Băneasa Development SRL, administratorul Mall Băneasa, fiind recomandată oprirea temporară a prestării de servcii altor cinci operatori economici afectaţi direct de abaterile constatate în spaţiile de folosinţă comună. 
 
“În timpul controlului, au fost constatate nereguli la culoarele de aprovizionare ale zonelor în care îşi desfăşoară activitatea operatorii economici care prestează servicii de alimentaţie publică, în mall, respectiv: folosirea unui culoar de trecere insalubru, în vederea aprovizionării cu: paviment depreciat, cu zone denivelate, cu rupturi ale stratului superior de acoperire a vopselei cauciucate; pereţi neigienizaţi, cu praf în strat grosier, pânze de păianjen; pereţi sparţi, cu colţuri nefinisate/lovite/depreciate; prezenţa insectelor vii – gândaci; prezenţa unor rozătoare în stare inertă”, a precizat sursa citată. 
 
Comisarii ANPC i-au anunţat pe operatorii economici care se aprovizionează prin acel culoar că nu îl vor mai putea folosi până nu sunt rezolvate problemele. 
 
“Drept urmare, operatorii economici care prestează servicii de alimentaţie publică şi se aprovizionează prin culoarul de trecere pentru care a fost dispusă măsura, au fost înştiinţaţi cu privire la situaţie şi la imposibilitatea utilizării acestei zone până la rezolvarea problemelor.  Mai mult, după solicitarea de verificare a remedierii deficienţelor, pe data de 01.11.2023, s-a constatat nerealizarea acesteia, în fapt, aplicându-de o nouă sancţiune, în valoare de 10.000 lei, si menţinîndu-măsura dispusă”, au mai transmis comisarii ANPC. 
 
Printre abaterile constatate de echipele de control la operatorii care desfăşoară activităţi comerciale în Mall Băneasa au fost: folosirea unor agregate frigorifice cu praf şi grăsime, resturi alimentare, chedere neigienizate corespunzător, grătare cu rugină şi vopsea exfoliată; neinformarea sau informarea incompletă referitoare la ingrediente, alergeni şi declaraţiile nutriţionale ale preparatelor culinare; folosirea unor spaţii de lucru din cadrul blocului alimentar neigienizate corespunzător; folosirea unor produse alimentare/materii prime în afara datei limită de consum; utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare pentru a se putea stabili transabilitatea produsului; utilizarea unor ustensile şi accesorii necorespunzătoare (degradate sau prezentând uzură avansată).
 
Alte nereguli au fost: comercializarea unor produse textile fără a avea menţiuni cu privire la compoziţia fibroasă a ţesaturii sau fără traducere în limba română, pe etichete; comercializarea unor produse nealimentare fără a avea menţionate pe etichetă elementele de identificare şi caracterizare sau modul de întreţinere; neafişarea preţurilor pentru unele produse aflate la comercializare; comercializarea unor produse cosmetice fără informaţii în limba română privind modul de utilizare sau a avertismentelor aferente utilizării; comercializarea unor produse cosmetice având testere fără menţiuni privind data deschiderii.
 
Foto și video, AICI
 

Operatorii economici sancţionaţi au fost următorii:

 
La Safi Lebanese Food SRL;
Moulin D\”or Srl;
Us Food Network Srl;
Mls Invest Trading SRL;
Sapiens Cafe SRL;
Millenium Spirit SRL;
Love Soup SRL;
RRl Gelato SRL;
Alshaya Romania SRL;
Sephora Cosmetics Romania SRL;
Yail Solutions SRL;
Viggo Cuisine SRL;
Boand Of Beans;
Kungfu King SRL;
Rainbow Accessories SRLRex Concepts plk Romania SRL;
Lik Toys SRL;
GS Open Space SRL;
Parfumerie Douglas;
Ranid Watch;
Mobiup Distribution SRL;
Strong Mnd Corporation;
Evapify Trading;
Sarkkrom Trading;
California Fresh Flavors Srl;
American Restaurant System SA;
Artconfex Srl;
Mysu Perfume Import-Export Srl;
Legardere Travel Retail Srl;
Set Corporation Srl;
Aegean Catering Srl;
Funky Jolly Pizza SRL;
Farmacellvita SRL;
Arco Expert SRL;
Abitare C.G. SRL;
Amrest Coffee SRL;
Caractero Stil SRL.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentVeste proastă pentru turiști – Mai multe orașe europene interzic accesul navelor de croazieră
Articolul următorSCANDAL uriaș pe plata cash – Adrian Câciu: „90% din populaţia României câştigă oricum sub 4.000 lei pe lună”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau