UE dă o ”umbreluță” de 6 miliarde de euro pentru zile înnorate

Comisia Europeană propune finanțarea unui program în valoare de 30 miliarde euro, destinat țărilor afectate de șocuri economice, reacție la cererea Franței pentru alocarea unui buget destinat combaterii crizelor din zona euro.

 

Denumit Funcția Europeană de Stabilizare a Investițiilor, va avea un buget mult mai mic decât propunerea inițială a președintelui Franței, Emmanuel Macron, care solicita crearea unui fond reprezentând câteva procente din PIB-ul zonei euro. De aceea ajutorul ar putea fi privit doar ca o ”umbreluță” pentru țările aflate în dificultate. Este însă un fapt meritoriu insituirea unui mecanism de intervenție rapidă pentru situații critice.

Din perspectiva României Fondul mai are o hibă în acest moment? Este destinat doar țărilor din zona euro sau aspirante la zona euro. Or nu se știe dacă România poate fi numită aspirantă doar pe declaratii politice otimiste pe un istoric care indeamna la precauție, dacă nu la pesimism.

 

Jurnaliștii de la Financial Times care au prezentat știrea spun că CE va susține că planul este doar un prim pas și că divergențele dintre statele membre și constrângerile bugetare au împiedicat o abordare mai curajoasă în acest moment.

Planurile Comisiei, obţinute de Financial Times, îi vor permite să se împrumute de pe pieţele de capital pentru a finanţa statele cu probleme excepţionale, cum ar fi un dezastru natural sau o criză bancară localizată.

Ţările vor putea să se împrumute pentru a investi în infrastructură sau alte programe pentru a preveni un impact economic.

Dobânzile pentru aceste împumuturi contractate de guverne vor fi acoperite de o parte din profiturile pe care băncile naţionale din zona euro le obţin din emiterea de bancnote, o solicitare care s-ar putea să provoace tensiuni în relaţiile cu instituţii independente cum este banca centrală a Germaniei, Bundesbank.

Împumuturile totale ar fi limitate la 30 de miliarde de euro şi nicio  ţară nu ar avea dreptul sa primească mai mult de 30% din capacitatea de finanţare disponibilă.

 

Articolul precedentCârlig pentru românii din diaspora: 35.000 de euro, gratis, pentru o afacere dechisă acasă
Articolul următorCopii la mare înălțime. Tot mai multe familii de români își iau juniorii în călătoriile cu avionul

Comments are closed.