Cârlig pentru românii din diaspora: 35.000 de euro, gratis, pentru o afacere dechisă acasă

Diaspora românească are șansa începerii unei afaceri în țară prin programul „Diaspora Start-Up”, cu bani de la Uniunea Europeană, prin administratorul de granturi europene Ro-Win, care poate da finanțări nerambursabile, până la 35.000 de euro.

Ro-Win a lansat pe pagina sa de internet „Ghidul Antreprenorului pentru Diaspora Start-Up”, o sinteză a cerinţelor şi etapelor prin care trebuie să treacă cei care îşi doresc să aplice la acest tip de finanţare.

În primele luni ale anului echipa Ro-Win a avut o serie de întâlniri cu români din Franţa, Belgia, Germania, Suedia, Danemarca sau Marea Britanie. Cei mai mulţi au cerut o astfel de sinteză deoarece documentaţia este amplă, iar condiţiile de eligibilitate par complicate la prima vedere.

„Ne-am întâlnit cu români care locuiesc în multe oraşe europene, de la Paris sau Londra până la Nantes sau Manchester. Toţi vor să construiască un business în România, însă îşi doresc să fie sprijiniţi. Ghidul este una dintre modalităţile noastre de a-i sprijini, alături de cursul de antreprenoriat şi o serie de webinarii, resurse pe care le oferim gratuit.” a arată Mihai Zânt, Managing Partner Reviro.

Criteriile de eligibilitate pentru finanțare sunt: solicitanții să aibă cetățenie română și peste 18 ani, să se afle în Diaspora de mai mult de 12 luni, să fie interesati să înceapă o afacere în țară, să aibă domiciliul din România în orice regiune, cu excepția regiunii București/Ilfov?, să aibă o idee și să fie hotărât să deschidă o afacere în mediul urban, și să dovedească cunoștințe și abilități în domniul în care vrea să deschidă afacerea.

Articolul precedentConcurență pe piața muncii. Vezi ce meserii se caută și câte joburi sunt la ofertă, în România vs UE
Articolul următorUE dă o ”umbreluță” de 6 miliarde de euro pentru zile înnorate

Comments are closed.