Se schimbă legea popririi. ANAF nu mai blochează toate conturile

formular_600 RT
Începând cu luna iulie se va face o modificare legislativă importantă pentru toți datornicii. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici, iar proiectul este prezentat în ședința de guvern de azi.
Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat că miercuri, în ședința de Guvern, va prezenta modul în care va fi efectuată, electronic, poprirea conturilor, această modificare legislativă urmând să făcută începând cu luna iulie.
Potrivit lui Teodorovici, ANAF introduce o aplicație prin care comunică băncilor suma datorată de o persoană fizică sau o firmă, iar banca va popri exact suma restantă, nu întreg contul. Deblocarea ar urma să se facă la fel de rapid după ridicarea popririi:
"Azi am avut pe birou nota de la colegi, ceea ce am cerut, nota pentru a informa mâine, în ședință, Guvernul despre modul în care această poprire va deveni electronic efectuată, fără să se mai trezească omul cu sume de bani blocate, plata, pentru ca, după aia, deblocarea să dureze n zile, firma sau persoana fizică. (...) Eu am promis că se va schimba și mâine în Guvern avem o informare exactă în acest sens. Începând cu luna iulie se face modificarea legislativă. Am făcut deja, este o aplicație la ANAF care va ține legătura cu toate băncile, va comunica efectiv suma de plată (...) ANAF va notifica și banca va popri exact suma pe care acea persoană sau firmă o are de plătit. O să vedeți prezentarea în următoarele zile, exact noul mecanism cum va fi aplicat. Adică lumea va fi mulțumită, și companiile, nu se vor mai crea astfel de blocaje sau abuzuri din partea ANAF", a explicat Teodorovici, la un post TV.
Pe de altă parte, ministrul Finanțelor a precizat că la Agenția Națională de Administrare Fiscală, după schimbarea conducerii, în iunie s-a reușit o depășire a planului de încasări.
"La ANAF, după schimbarea conducerii, iată, rezultatele sunt foarte bune. Luna iunie reprezintă o depășire de plan la ANAF, mică, dar e depășire de plan. Până la final de an se recuperează ceea ce a avut doamna președinte Călugăreanu ca și mandat foarte clar. Deci lucrurile se schimbă la ANAF. Va fi și acolo o schimbare radicală", a spus Eugen Teodorovici.
Mirela Călugăreanu a fost numită la începutul lunii iunie în funcția de președinte al ANAF, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă, în locul Mihaelei Triculescu, care îl înlocuise în ianuarie pe Ionuț Mișa în această funcție.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























