Profit & Loss· 3 min citire

Investițiile străine s-au dublat în Bulgaria în ultimul an. Cum stau lucrurile în România

banknoten 02

banknoten 02

Scris de Razvan Ilie Publicat: 26 dec. 2019, 22:35

Investițiile străine s-au dublat în Bulgaria în primele zece luni ale acestui an, în timp ce în România s-au păstrat aproximativ la același nivel. Diferența este una de volum în favoarea țării noastre.

 

Investițiile străine directe (FDI) în Bulgaria au urcat la 953,1 milioane de euro în primele zece luni din 2019, cu 554 milioane de euro mai mult comparativ cu perioada similară din 2018 (creștere de 138%), arată datele Băncii Centrale, transmite Novinite.

În aceeași perioadă, investițiile străine directe au crescut în România cu doar 1,13% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la 4,822 miliarde de euro

Cele mai semnificative investiții străine directe în Bulgaria au provenit din Olanda (422 milioane de euro), Germania (233,7 milioane de euro) și Marea Britanie (168,2 milioane de euro).

Sudul Bulgariei și marile zone economice de lângă Sofia, Plovdiv, Haskovo și Dimigtrovgrad continuă să atragă cea mai mare parte a FDI. Cu excepția unor investiții în sectorul auto realizate în Vratsa (Teklas și MD Elektronik), Lovech (Voss Automotiv) și Plevna (Leoni), autoritățile de la Sofia consideră că nivelul investițiilor din alte regiuni din nordul Bulgariei încă este insuficient dar tendința se va schimba după finalizarea autostrăzii Hemus și a altor șosele în această parte a țării.

Deteriorarea structurii demografice în unele regiuni bulgare și scăderea semnificativă a populației în unele orașe afectează nivelul investițiilor, în contextul lipsei forței de muncă calificate din cauza migrației, potrivit Agerpres.

Recent au demarat procedurile pentru una din cele mai mari investiții străine directe în Sofia. Agenția InvestBulgaria a semnat memorandumuri cu șefii companiei chinezo-coreene Songuo Motors și ai holdingului italian Hadid pentru construirea unei fabrici care va produce vehicule electrice. Cele două companii intenționează să investească 200 de milioane de dolari în Bulgaria și să creeze aproape 2.000 de locuri de muncă.

Emigranții bulgari ar putea redeveni cei mai mari investitori străini. Anul trecut, transferurile bancare private către Bulgaria s-au ridicat la nivelul record de 1,17 miliarde de euro, iar 80% din această sumă a venit din țări membre ale UE, restul din state cu comunități bulgare importante, cum ar fi SUA, Canada și Turcia.

Conform datelor Eurostat, doar patru țări membre ale UE au primit mai mulți bani de la emigranți decât Bulgaria: Portugalia, România, Polonia și Croația.

Cum stau lucrurile în România

Investițiile străine directe au crescut în primele 10 luni din 2019 cu 1,13% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la 4,822 miliarde de euro, conform datelor publicate de Banca Națională a României.

"Investițiile directe ale nerezidenților în România au însumat 4,822 miliarde de euro (comparativ cu 4,768 miliarde de euro în perioada ianuarie - octombrie 2018), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 4,205 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 617 milioane euro", se menționează într-un comunicat al BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înființate a scăzut, în primele 10 luni din 2019, cu 1,53%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, la 4.646 de unități, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele 4.646 de societăți noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 18,309 milioane dolari, în scădere cu 43,8% față de perioada ianuarie - octombrie 2018.
Cel mai mare număr de societăți cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 47.239, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăților olandeze, respectiv 13,223 miliarde de dolari, în 5.258 de firme.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Profit & Loss