De ce nu sunt prea mulțumite sindicatele de creșterea salariului minim de la 1 ianuarie 2025

Cum se calculează salariul minim european: FORMULA din proiectul aprobat de Guvern
Dumitru Costin, lider al Blocului Național Sindical, consideră că majorarea salariului minim începând cu 1 ianuarie 2025 reprezintă un pas înainte, dar nu suficient. Liderul sindical consideră că erau necesare și alte modificări fiscale.
Măsura convenită în cadrul Consiliului Național Tripartit privind majorarea salariului minim la 4.050 de lei de la 1 ianuarie 2025 reprezintă un pas înainte, a declarat Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical.
Acesta a participat miercuri după-amiază la reuniunea Consiliului Național Tripartit, desfășurată la Palatul Victoria.
"Concluzia întâlnirii de astăzi, cel puțin în ceea ce privește salariul minim, este următoarea, de la 1 ianuarie salariul minim 4.050 de lei, se păstrează deducerea fiscală de 300 de lei și pentru anul viitor. Ca să realizați dimensiunea impactului, discutăm de circa 1 milion de persoane doar cu salarii cuprinse între 3.700 de lei și 4.050 de lei care vor beneficia de această creștere. Valoarea salariului net este de 2.550 de lei. (…) Evident, această creștere de salariu minim va antrena și alte creșteri de salarii în interiorul unor companii sau instituții pentru că va trebui să se facă diferențierea în funcție de responsabilitate, complexitatea muncii respective, vechimea în muncă", a declarat Dumitru Costin.
El a spus că, urmare a aplicării acestei măsuri, vor exista și cazuri "nefericite", cum ar fi cel al angajaților de la "Poșta Română".
"Din păcate, este o companie care are vulnerabilități în ceea ce privește managementul. Astăzi, avem aproape 70% din salariați plătiți din salariul minim, după această creștere de salariu minim, indiferent, aproape, de ceea ce faci ca lucrător în Compania Națională Poșta Română o să avem undeva 85%, aproape 90% din total salariați care vor fi plătiți toți pe același salariu, ceea ce e o catastrofă din punct de vedere al politicii salariale", a declarat Costin.
Acesta a apreciat că măsura convenită în cadrul CNT reprezintă un pas înainte.
"Nu e suficient, e un pas înainte. Trebuie să vă reamintesc că, recent, Senatul a votat un amendament la proiectul de lege aprobat de Guvern, proiectul de lege care transpune Directiva europeană cu salariul minim. În proiectul de lege plecat de la Guvern exista o plajă, minim 50%, maxim 52%, o plajă de negociere în cadrul CNT-ului, între guvern, patronate, sindicate. Mediul de afaceri a avut sprijinul politic chiar de la nivelul coaliției de guvernare, întrucât ne-am trezit în dezbaterile de la comisie că minim 50% - maxim 52% s-a modificat în minim 47%. Oricum, în zilele următoare urmează dezbaterea și votul final la Camera Deputaților, Revenind, e un pas înainte, un pas suportabil și pentru mediul de afaceri, cu toate că noi, cei din BNS, venisem cu totul și cu totul altă variantă de lucru, chiar cu variantă de salariu minim mai mic, de 4.000 de lei, însă cu o schimbare fundamentală din punct de vedere al fiscalității. (…) Din păcate, pentru momentul ăsta se pare că nici măcar la nivel de coaliție sau cel puțin la nivel de Guvern nu se mai discută de impozitare progresivă, am rămas singurii nebuni care considerăm că e normală și oportună o astfel de măsură ", a declarat Costin.
În context, liderul BNS a precizat că reprezentanții guvernamentali le-au transmis că intenționează să adopte în Parlament Legea bugetului de stat pe anul viitor până la instalarea viitorului Guvern.
"Au spus că nu-și vor asuma nicio măsură fiscală suplimentară, proiectul de buget va fi construit la sfârșitul acestui an, tot de acest Guvern, și va fi votat până la învestirea noului Parlament. În ceea ce privește niște posibile măsuri fiscale, ele vor fi cuprinse în reforma fiscală pe care toată lumea o așteaptă, care va fi dezbătută și aprobată în prima parte a anului viitor și care va începe să producă efecte de la 1 ianuarie 2026", a declarat Dumitru Costin.
La rândul său, Liviu Apostoiu, prim-vicepreședinte al Confederației sindicale Cartel Alfa, a menționat că un alt subiect discutat și agreat a fost legat de extinderea contractului colectiv de sector la nivelul industriei bancare.
"Este primul contract colectiv care se va aplica erga omnes, asta înseamnă că se va aplica tuturor salariaților din sectorul bancar, și asta, conform legii, se face la nivel de CNTDSC, ce am făcut astăzi. Va aduce niște prevederi minimale pentru toți acești lucrători, o să vă spună cei din industria bancară, dar important este că acoperă toți salariații din acest sector (…) absolut tot ce înseamnă la locul de muncă, de la salarii până la condiții de muncă, asta înseamnă un contract colectiv ", a declarat Apostoiu.
Referitor la salariul minim pentru anul viitor, reprezentantul Cartel Alfa s-a declarat nemulțumit, întrucât nu acoperă Directiva europeană privind salariul minim.
"Din păcate, este doar 47% din salariul mediu brut prognozat pentru anul viitor. Încercăm să ajungem la 50%. Și Guvernul a înțeles, și partea patronală, că o creștere de 50% a salariului minim în salariul mediu pe economie ar fi dus undeva, poate, la un 4.300 de lei, poate peste această valoare, care ar fi fost greu de suportat și bineînțeles că s-ar fi putut solda și cu pierderi de locuri de muncă. (…) Această majorare este de la 1 ianuarie 2025 și în conformitate cu legea care va ieși în curând, este la Camera decizională, Camera Deputaților, de aici încolo vom face o singură creștere anual. Anul acesta a fost o singură creștere a salariului minim și a fost de la 1 iulie", a declarat Apostoiu.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























