Răzgândeala lui Dăncilă: Salariul minim nu mai crește de la 1 noiembrie

bani la TV
Creșterea salariului minim pe economie nu va mai fi devansată pe 1 noiembrie ci amânată cel mai probabil pentru 1 ianuarie 2019.„În niciun caz la 1 noiembrie nu crește salariul minim. Să vedem cum este oportun, de la 1 decembrie sau de la 1 ianuarie.”, a declarat miercuri Viorica Dăncilă.Creșterea salarială propusă de Guvern este criticată de oamenii de afaceri, dar salutată de reprezentanții organizațiilor sindicale.Practic se revine la varianta inițială. Guvernul avea în lucru o propunere de act normativ prin care salariul minim brut pe țară urmă să crească de la 1.900 de lei, în prezent, la 2.050 de lei, de la 1 ianuarie 2019. Modificarea ar fi 2080 lei de la 1 ianuarie.Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat recent că modificarea va veni mai repede și va fi diferită față de varianta inițială.Astfel, de la 1 noiembrie 2018, salariul minim brut va fi stabilit diferenţiat, între 2.080 de lei şi 2.350 de lei, în funcţie de studii şi vechime.Această măsură ar veni în paralel cu înghețarea salariilor din sectorul bugetar, prevăzută pentru anul viitor.Premierul a spus însă că în mod categoric nu este de acord cu înghețarea salariilor în sistemul bugetar.„Nu sunt de acord cu înghețarea salariilor. Voi dezvolta la începutul ședinței de Guvern”, a mai spus Dăncilă.Problema va fi însă să se încadreze în limitele deficitului bugetar, lucru foarte greu de îndeplinit în condițiile în care creșterea economică scade rapid.
Citește și:
- 22:51 - Planul de restructurare totală la Șantierul Naval rămâne neschimbat. O mie de oameni vor fi șomeri din iulie
- 18:36 - Filipinezii trec la alt nivel, în România. Nu vor mai fi livratori, ci șoferi pe TIR
- 10:59 - Scumpirea energiei și carburanților a aruncat România în criză. Ce s-a scumpit cel mai mult în ultimul an
- 23:23 - Mitul pensiei germane: Cât primesc cu adevărat românii după 5 ani de muncă în 2026
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














