Când și cum se depune cererea de pensionare după noua lege. Precizări de la Casa de Pensii

Modelul deciziei de recalculare care urmează să ajungă la pensionari
Articol scris de Scris de Emanuel FocșanCasele de pensii vin în întâmpinarea viitorilor beneficiari cu precizări privind depunerea dosarelor pentru stabilirea dreptului de pensie.
În conformitate cu prevederile art. 89 din Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii, pensia se acordă la cererea titularului dreptului sau reprezentantului legal al acestuia, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială, afirmă reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba.
Potrivit acestora, cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, în termen de 30 de zile de la data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază titularul, scrie Ziarul Unirea.
Obligaţia depunerii actelor revine în exclusivitate titularului sau reprezentantului legal al acestuia.
În aplicarea instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte, persoanele care au locul de şedere permanentă în străinătate pot depune cererea prin care solicită acordarea de drepturi de pensie din sistemul public de pensii, împreună cu actele prin care se face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege, la instituţia de asigurări sociale competentă din statul de şedere permanentă.
Cererea de pensionare, depusă conform prevederilor legale, poate fi retrasă la solicitarea titularului, a reprezentantului legal ori a mandatarului desemnat prin procură specială, până la emiterea deciziei de pensionare.
Cererea de pensionare actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor se depun la sediul Casei Județene de Pensii Alba (nu prin intermediul Poștei), subliniază reprezentanții Casei Județene de Pensii Alba.
Citește și:
- 23:23 - Mitul pensiei germane: Cât primesc cu adevărat românii după 5 ani de muncă în 2026
- 16:12 - Ce este sărăcia în muncă și cum îi afectează pe angajații români. De ce munca nu mai garantează bunăstarea
- 09:47 - Val de concedieri în România. Mii de oameni vor fi dați afară din sociețăți și companii de stat
- 10:12 - Legea salarizării, amânată. Ce se întâmplă cu banii românilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














