Atenție ! Pensionarea anticipată se penalizează cu procente între 0,15 % și 0,50 %

postas-640x480
Noua Lege a pensiilor, aflată în dezbatere publică pe pagina Mnisterului Muncii, prevede penalități pentru fiecare lună de cotizare, mergând între 0,15% și 0,50%, în cazul pensionării anticipate.
Potrivit proiectului de lege, pensionarea anticipată cu până la un an înainte de vârsta standard se penalizează cu 0,50%. Când anticiparea este de peste un an, procentul va fi de 0,45%, la peste doi ani, de 0,40%, peste trei ani, de 0,35%, peste patru ani, 0,30%, peste cinci ani, 0,25%, peste șase ani, 0,20%, și între șapte și opt ani, procentul va fi de 0,15%.
Actul normativ stabilește că pensia anticipată se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, în cazul persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate se iau în considerare perioadele asimilate astfel: persoana a beneficiat, în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006 de indemnizații de asigurări sociale, acordate potrivit legii; a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2005, de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de accident de muncă și boli profesionale; a beneficiat, începând cu data de 1 ianuarie 2006, de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani; are recunoscută vechime în muncă în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare; a realizat perioade necontributive care au constituit vechime în muncă în baza legislației în vigoare până la data de 1 aprile 2001.
Potrivit noii legi, pentru perioadele ulterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi, care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiții deosebite sau în condiții speciale se acordă perioade suplimentare, care constituie perioade asimilate, după cum urmează: 3 luni pentru fiecare an lucrat în condiții deosebite de muncă; 6 luni pentru fiecare an lucrat în condiții speciale de muncă.
Constituie perioade asimilate și perioada suplimentară la vechimea în muncă acordată în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001 pentru perioadele realizate în grupa I, a II-a, precum și perioada suplimentară acordată pentru stagiul de cotizare realizat în condiții speciale și condiții deosebite de muncă după data de 1 aprilie 2001 și până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Constituie perioade asimilate și alte perioade suplimentare la vechimea în muncă acordate în baza legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001. Formula de calcul Cuantumul pensiei anticipate se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat peste stagiul complet de cotizare și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.
Spre exemplu, o femeie de 58 de ani care vrea să se pensioneze va pierde la pensie 0,50% pentru fiecare lună din cei cinci ani în care trebuia să mai muncească ca să atingă vârsta standard de pensionare, adică 30% din ar fi primit dacă avea cel puțin 63 de ani. La acordarea pensiei anticipate, reducerea vârstei standard de pensionare nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.
La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă și se recalculează prin eliminarea diminuării și, după caz, prin adăugarea eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de anticipare și/sau a stagiului asimilat, în care asiguratul: • a beneficiat de pensie de invaliditate; • a urmat cursurile de zi ale învățământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, ori a unui ciclu de studii universitare, cu condiția absolvirii acestora/acestuia cu diplomă, diplomă de licență, diplomă de master sau diploma de doctor, după caz; • a satisfăcut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termen redus, a fost concentrat, mobilizat sau în prizonierat; Beneficiarul unei pensii anticipate nu poate opta pentru pensie de invaliditate în situația pierderii capacității de muncă.
Beneficiarii de pensie anticipată parțială stabilită în condițiile legislației anterioare pot solicita recalcularea pensiei prin adăugarea perioadelor asimilate prevăzute de prezenta lege nevalorificate la stabilirea pensiei și a eventualelor stagii de cotizare realizate până la data recalculării, păstrându-se procentul de diminuare de la data înscrierii inițiale. În situația în care, în urma recalculării, sunt îndeplinite condițiile de trecere la pensie pentru limită de vârstă, procentul de diminuare se elimină.
Drepturile prevăzute se stabilesc și se acordă începând cu luna următoare înregistrării cererii la casa teritorială de pensii competentă.
Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare.
Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Stagiul complet de cotizare, care cuprinde și perioadele asimilate, este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare. În perioada eșalonării vârstelor standard de pensionare, femeile pot opta pentru pensionare la împlinirea vârstei de 63 de ani sau la vârsta standard de pensionare.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News
























