Cererea crescută la export din septembrie a dinamizat activitatea industrială

muncitor6293constructii
Barometrul industrial, calculat lunar de IRSOP și SNSPA în baza unui sondaj printre managerii din domeniu, arată o creștere a activității în luna septembrie, cea mai semnificativă din ultimele patru luni.
Dinamica pozitivă din septembrie s-a bazat pe creșterea comenzilor pentru export. Pe de altă parte managerii spun că din cauza majorării costurilor și prețurilor produselor industriale, redresarea este conjuncturală și ar putea ca în lunile următoare să piardă din avânt.
Indicele calculat reprezintă raportul net dintre răspunsurile care arată o creștere, și se situează peste 50 și contracție dacă este mai mic de 50.
Astfel, indexul, care definește volumul producției, a urcat la 57 de puncte în septembrie, față de 51 în august și este cu un punct peste media celor 8 luni, se arată în Barometrul Industrial.
Stocurile sunt și ele crescute, pe fondul achizițiilor de materiale și a activității crescute. Creștere în septembrie de la 47, la 49.
Comenzile noi și-au revenit mai puternic decât volumul producției. Au ieșit din zona negativă de 49 de puncte în august, urcând la 59 în septembrie. Avansul comenzilor prezice continuitatea producției pe termen scurt și contribuie la restabilirea încrederii managerilor în afacere.
Comenzile pentru export care în august căzuseră la 47, nivelul cel mai scăzut din ultimele 12 luni, au urcat în septembrie la 54. Avansul este important pentru că semnalează trecerea de la contracție la creștere, dar saltul este relativ slab și se află sub media istorică de 57 de puncte din ultimii trei ani.
Importurile de materii prime, în schimb, au crescut cu un ritm mai viguros decât exporturile. Aveau un scor de 51 în august și au ajuns la 62 în septembrie. Practic dintre toți indicatorii de activitate care au crescut în septembrie, indicatorul importurilor a înregistrat creșterea cea mai mare. În condițiile în care importurile includ și energie, iar prețurile la energie sunt în creștere, există riscul ca exporturile să achite mai puțin din valoarea importurilor
Numărul de angajați a ieșit din comprimarea de 44 de puncte și a revenit la 50 care semnalează un echilibru între expansiune si contracție. Cu rare excepții, mișcările de personal în industrie se caracterizează prin scăderi cu amplitudine relativ mică și apoi reveniri la nivelul inițial, fără perioade de expansiune semnificativă sau neîntreruptă a numărului de angajați. Trenarea se explică prin lipsa investițiilor la scară largă și prin flexibilitatea redusă a pieței muncii.
Costurile de producție au urcat de la 67 la 70 de puncte în zona de expansiune, odată cu volumul producției și al importurilor de materii prime.
Prețurile încasate de firme au atins și ele nivelul cel mai ridicat din ultimele 3 luni, de la 57 în iulie la 60 în septembrie. Totuși, indicatorul rămâne deocamdată aproape de media din primele 8 luni ale anului.
Indexul de optimism al managerilor a crescut de la 56 în august la 60 în septembrie, dar se află mult sub media primelor 8 luni (64 de puncte). Valoarea indexului rezultă din agregarea așteptărilor distincte ale managerilor privind cererea, producția și încasările viitoare.
Comparativ cu luna august, în septembrie managerii au fost mai optimiști în legătură cu ce îi așteaptă peste 6 luni în materie de comenzi, producție sau prețuri pe care speră să le încaseze. Dar în același timp, se arată mai puțin optimiști cu privire la exporturi, la nivelul costurilor de producție, la importuri și la numărul de angajați. În esență, așteptările managerilor rămân volatile. Nu e neapărat un semn rău. Arată că așteptările țin cont de fluctuațiile realității, iar puțină teamă contribuie la supraviețuire.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























