Grupul Renault a decis ca cea de-a treia generație a noului Sandero să fie produsă exclusiv în Maroc, în timp ce Sandero Stepway să fie produs și la Mioveni, anunță Ziarul Financiar.
Uzina Dacia de la Mioveni va rămâne doar cu modelele cu valoare adăugată mai mare, alături de Logan, care este cea mai bine vândută mașină din România.
Este pentru prima dată când francezii mută complet un model de la Mioveni către Tanger și Somaca. În 2012 Renault lansa în producție în Maroc modelele Lodgy și Dokker, pe lângă Logan sedan, iar ulterior Sandero și Logan MCV au fost produse atât în Maroc cât și la Mioveni.
În România se vor produce modelele Duster, care reprezintă peste 70% din volum, Logan sedan, Logan MCV și Sandero Stepway. Volumele de Sandero au scăzut constant în ultimii doi ani.
La începutul lunii septembrie, grupul francez a anunțat reorganizarea în jurul a patru unități de afaceri: Renault, Dacia, Alpine și Nouvelles Mobilites.