Pe piața locală au fost înscrise în ciculație, în șapte luni din 2018, un număr de 75.300 de autoturisme noi, mai mult cu 33% față de aceeași perioadă din 2017, arată datele Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Înmatriculările de autoturisme rulate au scăzut cu 6,87%, până la 274.195 de unități, față de perioada ianuarie - iulie 2017.
Parcul auto ajunsese, la finele anului 2017, la peste 7,635 milioane de unități, în creștere cu 8,91% față de anul precedent. Din acest total, peste 1,320 milioane de vehicule erau înmatriculate în București.
Conform datelor centralizate, în iulie 2018, cele mai multe solicitări noi au vizat mărcile Dacia, cu 4.808 de unități (+41,45% față de iulie.2017), Skoda (1.345 unități, +32,77%), Volkswagen (1.309 unități, +12,55%), Renault (1.095 unități, +36,02%) și Ford (964 unități, +26,51%).
Pe de altă parte, cea mai redusă frecvență a înmatriculărilor de autoturisme noi s-a consemnat la mărcile Subaru (6 exemplare), Ford-CNG-Technik (5), Mercedes-AMG (4), BMW 1, Lada și Lamborghini (câte 3), Maserati (2), ARO, Bentley, Citroen-DS și Tesla (câte o unitate).
La nivelul perioadei ianuarie - iulie 2018, din totalul celor 75.278 de unități autoturisme noi înmatriculate în România, cele mai multe sunt Dacia (21.213 unități, +45,98% față de aceeași perioadă din anul trecut), Ford (5.673 unități, +16,73%), Opel (4.342 unități, +57,43%) și Hyundai (3.241 unități, +47,72%).