Iohannis somează Guvernul să-și revină din visul naționalizării Pilonului II

Iohannis20303Dragnea
Șeful statului, Klaus Iohannis, a purtat luni, cu președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea, un dialog la distanță pe problema Pilonului II.
Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că îi somează pe guvernanți să clarifice o dată pentru totdeauna care este intenția lor legată de Pilonul II de pensii, având în vedere "ping-pongul de declarații" făcute pe acest subiect.
Ping-pong de declarații
"Am observat, recunosc, cu multă îngrijorare ce se întâmplă și nu numai de acum. A fost parcă chiar la învestirea nu știu cărui guvern PSD, că au fost multe, cred că Guvernul Tudose, când exact înainte de depunerea jurământului, în cadrul audierilor în Parlament cineva făcuse afirmația că se desființează Pilonul II", a spus Iohannis, citat de Agerpres.
"Iată că de atunci a apărut un ping-pong de declarații, ba se desființează, ba nu se desființează, ba se naționalizează, ba nu se naționalizează, ba se suspendă, ba nu se suspendă. Este foarte, foarte îngrijorător, această abordare este, deja, la limita unei guvernări diletante, foarte toxice și îi somez pe guvernanți să-și revină, să clarifice odată pentru totdeauna care este intenția lor legală de Pilonul II, fiindcă aici nu este vorba de niște bani care sunt ai statului sau bani publici, sunt bani privați, sunt banii oamenilor care contribuie la Pilonul II și nu poți să te joci cu așa ceva", a menționat șeful statului.
El crede că există o chestiune care trebuie clarificată și planificată pe termen lung.
"Nu plătește nimeni o contribuție la pensie ca să primească banii a doua zi și riscul cel mai mare pe care îl văd aici este ca oamenii să piardă încrederea în capacitatea statului de a proiecta și a gestiona sistemul de pensii și lumea deja începe să-și pună întrebări. Așa nu se poate, este nevoie de o clarificare fermă, sper eu o clarificare în sensul că PSD nu se atinge de acești bani și atunci lucrurile se pot clădi mai departe", a arătat Iohannis.
Bani publici sau bani privați
Liviu Dragnea, liderul PSD, a declarat că o decizie va fi luată numai în urma unei analize.
"În momentul în care se va face acea analiză și dacă se va ajunge la această decizie, care este o intenție pusă în programul de guvernare, și anume să se creeze o perioadă de opțiune pentru fiecare cetățean, plata pentru Pilonul II de pensie poate fi sau nu suspendată - asta va fi ca rezultat al analizei și după o discuție cu administratorii privați ai banilor publici din fondurile din Pilonul II ca să nu se încurce calculele", a declarat Dragnea, potrivit Agerpres.
El a mai spus că în Pilonul II de pensii nu sunt bani privați.
"Deci, în primul rând, nu este vorba de bani privați, pentru că poate unii oameni așa înțeleg, pentru că poate în mod deliberat se comunică așa. Aici este vorba de contribuțiile pe care toți le avem la sistemul de pensie, care merg în bugetul asigurărilor sociale de stat - 3,75% din această sumă merge la pilonul II. Deci nu se naționalizează pilonul II și nu se înlocuiește această contribuție, această parte de 3,75% din tot bugetul de pensie cu impozitul pe venit, cu o cotă din impozitul pe venit, așa cum am înțeles că acest domn de la Comisia de Prognoză a propus", a mai spus președintele Camerei Deputaților.
Proiectul care vizează suspendarea plății contribuțiilor pentru pensiile administrate privat, Pilonul II, în perioada 1 iulie – 31 decembrie, ar fi o propunere a Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP). Olguța Vasilescu. ministrul Muncii, sustine că legea pensiilor va fi pusă în dezbatere la finalul actualei sesiuni parlamentare, cel mai probabil în luna iulie.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























