Un număr de 12 ţări din Orientul Mijociu, Africa de Nord şi Asia Centală au apelat deja la Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru a cere asistenţă financiară în criza COVID-19, în contextul în care Fondul nu are la dispoziție decât o capacitate modestă de creditare ,de numai 1.000 miliarde dolari pentru ţările afectate.
Cele 1000 de miliarde de dolari SUA vor trebui să acopere nevoile de credibilizare a finanțării pentru multe națiuni.
În acest context, să amintim că și pentru România se apropie ziua în care va apela la asistență din partea organizațiilor financiare internaționale. Deja, Consiliul Investitorilor Străini (FIC), asociația care reunește cei mai importanți investitori cu capital străin din România, încurajează autoritățile române să discute cu toate organizațiile internaționale, cum ar fi Comisia Europeană, FMI sau Banca Mondială și să utilizeze toate resursele disponibile pentru a ușura efortul bugetului național, potrivit unui comunicat de presă. Dacă vom fi din nou, precum în 2010, nepregătiți să punem pe masa acestor instituții un plan realist și credibil de ieșire din criză și de utilizare înțeleaptă a resurselor pe care le vom împrumuta de la ele, va fi rău. Va fi la fel de rău precum a fost în 2010.