România a exportat ieftin cereale şi a importat scump

lan grau
România a exportat anul trecut în ţările Uniunii Europene şi în state terţe peste 12 milioane de tone de cereale, cu un milion de tone mai mult faţă de anul precedent, iar încasările au depăşit 2,2 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, la solicitarea Agerpres.
În 2018, cele mai importante destinaţii de export au fost Spania, Egipt, Italia, Arabia Saudită, Iordania, Germania şi Libia.Pe de altă parte, importurile de cereale au totalizat anul trecut 1,4 milioane de tone, iar sumele cheltuite s-au ridicat la 320 de milioane euro. Cele mai mai cantităţi de cereale din import au provenit din Bulgaria şi Ungaria.Calcul arată că preţul mediu la export a fost de 183 de euro/tona de cereale, în timp ce preţul mediu al importurilor a fost de 228 euro/tonă, lucru explicabil şi prin volumele mult mai mari exportate.Datele Institutului European de Statistică - Eurostat - dar şi cele ale INS au confirmat că România a ocupat anul trecut locul 3 în Uniunea Europeană, după Franţa şi Germania, la producţia de cereale, cu o recoltă totală de 31,187 milioane de tone, din care producţia de cereale păioase din vară a reprezentat în jur de 12 milioane de tone.
Citește și:
- 22:52 - Guvernul a adoptat proiectul de buget, în ciuda criticilor lansate de mediul economic și de sindicate – VIDEO
- 19:37 - Dispute în Consiliul Economic și Social pe proiectul de buget. Patronatele au dat aviz FAVORABIL, sindicatele au dat aviz NEGATIV. Ambele părți indică riscuri majore
- 17:53 - Parteneriat Strategic la București: Zelenski și Nicușor Dan anunță producția de drone în România și garanții pentru minoritatea română - VIDEO
- 16:02 - Volodimir Zelenski și Nicușor Dan au semnat acordurile și parteneriatele stategice comune, la Palatul Cotroceni
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










