REVISTA PRESEI – „Companiile de stat consideră că pot să nu-şi plătească taxele”

Bursa.ro „Companiile de stat consideră că pot să nu-şi plătească taxele”

În general, companiile de stat cred că, dacă aparţin statului, vor fi tratate cu mai multă indulgenţă, ne-a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-un interviu.

ZF.ro Istoria incredibilă a perimetrului plin cu gaze din Marea Neagră, pe care americanii de-abia aşteaptă să-l exploateze

O istorie care a început în 1992 şi continuă acum în Parlament prin Legea Offshore. Cine este avocatul din umbră care a făcut legea petrolieră şi cum a ajuns acum să lucreze pentru cel mai mare fond de investiţii privat din lume?

Capital.ro De ce „moartea” dieselului este o gogoriță

În birourile întunecate ale unor autorități, dar și în multe mijloace media, se propovăduiește de ani buni „moartea” dieselului, un sistem de propulsie pe care vehiculele îl utilizează cu succes de zeci de ani.

Economica.net Peste 9.000 de români au primit pensii speciale de peste cinci ori mai mari decât contribuţia, în primul semestru din 2018

Peste 9.000 de civili au luat pensie specială în iunie 2018, iar printre ei se numără magistraţi, piloţi, diplomaţi, parlamentari şi grefieri. În primul semestru din 2018, civilii ar fi meritat pensii în valoare totală de 98 de milioane de lei, în baza contribuţiei virate la pensie, pe parcursul vieţii profesionale, ca românii obişnuiţi, arată datele comunicate de Casa Naţională de Pensii (CNPP).

Profit.ro VIDEO&FOTO Facebook lansează Portal, o serie de dispozitive dedicate comunicării video

Portal este cea mai nouă tentativă Facebook de a monta o cameră video și un microfon în casele utilizatorilor săi.

wall-street.ro Ministrul Sanatatii: Coruptia in sistem ne costa SUTE de milioane de euro

Sorina Pintea, ministrul Sanatatii, este plina de energie si foarte locvace. Si este abia la prima cafea din zi, spune ea, razand. Energia i se trage si datorita entuziasmului ramas de duminica, atunci cand, intoarsa in Baia Mare, unde a fost manager al Spitalului Judetean, a facut ceva atipic: a sarit cu parasuta.

Manager.ro H&M intra pe piata serviciilor de plati, printr-o tranzactie de 20 mil. dolari

Retailerul suedez H&M va cumpara o participatie minoritara in fintech-ul Klarna, pe suma de 20 milioane de Dolari. Aceasta actiune va deveni cel mai mare parteneriat de acest gen al suedezilor de la H&M.

Articolul precedentCritici dure la adresa Guvernului pentru utilizarea banilor de la Buget în loc de fonduri europene
Articolul următorBreșă de securitate pentru Google: 500.000 de utilizatori ai serviciului Google+, posibil afectați

Comments are closed.