Comisarul european, Corina Crețu, a declarat luni nu mai acceptă insultele din partea Guvernului la adresa muncii sale care este subminata de interesul pentru parteneriatele publice private în detrimentul fondurilor europene.

În dimineața zilei de 8 octombrie, comisarul european pentru politică regională Corina Creţu și președintele Comitetului regiunilor Karl-Heinz Lambertz au deschis Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor cu o conferință de presă având ca scop prezentarea viziunii în ceea ce privește viitoarele programe din cadrul politicii de coeziune.
Cu această ocazie oficialul român a lansat o serie de critici la adresa țărilor care înregistrează întârzieri în fructificarea fondurilor europene.  ”Este datoria mea ca şi comisar european pentru politică regională să avertizez în toate statele membre, deci implicit şi în România despre riscul pierderii sau dezangajărilor de fonduri și mai ales în domeniul infrastructurii, având în vedere că sunt lucrări complexe, care durează ani de zile, trebuie să îmi fac datoria şi să spun că atunci când o țară riscă să-și piardă șansa la dezvoltare pentru generații întregi”.
Pentru România a avut chiar un mesaj de avertisment distinct. Plecând de la acuzele că nu ar sprijni suficient țara care a trimis-o în Parlamentul European pe listele PSD, actualul șef al unui uneia din Direcțiile Generale cu cel mai mare buget din structura Comisiei Europene a avertizat că: „Chiar vreau să vă anunț public că nu mai accept insultele din partea Guvernului României față de munca pe care o fac”.
 ”În cazul României, am făcut eforturi extraordinare (…) si, practic, am degrevat bugetul național de 3 miliarde de euro, bani care ar fi fost pierduți. Am ajuns la o rată de absorbție pentru perioada 2007-2013 de peste 90%, în condițiile în care în 2014 am preluat-o de la sub 50%. S-au pierdut 2 miliarde de euro din păcate în domeniul cel mai vulnerabil și cel mai necesar pentru România, acela al transporturilor”. La ora actuală, a precizat Crețu, Comisia Europeană are  în analiză un singur proiect: metroul Otopeni-Gara de Nord.
Nuanțându-și avertismentul adresat Guvernului, Corina Crețu a făcut referire la o tensiune existentă între comisarul pe politică regională și Guvernul României.  ”Nu înțeleg această tensiune care s-a creat între mine și Guvern. Spunând lucrurilor pe nume: avem bani la Bruxelles pentru proiecte de infrastructură. Nu avem proiecte. Din păcate, am văzut că Guvernul vrea să facă o autostradă prin Parteneriat Public-Privat (PPP). Specialiștii noștri nu sunt confortabili cu această abordare pentru că înseamnă o deprioritizare a investițiilor”.
Articolul precedentUn profesor de liceu din România are cu patru elevi mai puțin decât unul din Finlanda
Articolul următorREVISTA PRESEI – „Companiile de stat consideră că pot să nu-şi plătească taxele”

Comments are closed.