Realitatea Plus a reușit să intre în sufrageria lui Gabriel Oprea, locul unde s-au întâlnit cei mai importanți oameni din stat. Interviul-maraton de 6 ore a fost realizat de jurnalistul Realitatea Plus, Alexandra Păcuraru și va fi difuzat în exclusivitate mâine seară, la Legile Puterii, de la ora 21.

Teza de doctorat a lui Coldea a intrat în posesia Realitatea PLUS. Documentul este în celebra sufragerie a lui Gabriel Oprea, omul care i-a fost îndrumător. În ce condiții a dispărut documentul și cine îl voia pierdut, aflați în exclusivitate la Realitatea PLUS, într-o ediție specială a emisiunii Legile Puterii, luni, de la ora 21.

Avem imagini cu această teză, care se află în posesia lui Gabriel Oprea. Fostul ministru dorește să explice totul pentru că, spune el, a greșit că nu a limpezit lucrurile la momentul respectiv.

„Vreau sa va spun un lucru: nu sunt nici gazetar, am stilul meu, cateodata e inteles, cateodata nu. Am invatat de la maestrul Cristoiul ca atunci cand cineva spune ceva, trebuie sa dai macar o replica. Va invit in sufrageria lui Oprea. Va promit adevarul. Limpezesc toate aceste lucruri, poate am gresit ca nu le-am limpezit”, spune Gabriel Oprea chiar în debutul interviului care se va difuza la Realitatea PLUS, luni.

Miron Mitrea a acomentat și el în cadrul emisiunii Culisele Puterii de la Realitatea PLUS dispariția tezei de doctorat a lui Florian Coldea și misterul din jurul acesteia:

„Cum poți să ramai doctor daca tu esti acuzat ca ai plagiat? Au aparut si anumite fragmente care nu stim daca sunt sau nu in teza, in care se afirma ca domnul Coldea si-ar fi plagiat teza. Cautata teza, ea nu s-a gasit. Domnul Coldea spune ca nu o are acasa. Nu cred ca un om care munceste pentru a scrie o carte, iei manuscrisul si o arunci. Cum poate sa dispara din Biblioteca Nationala? Daca esti destul de bine pozitionat, o furi si gata”, a explicat Mitrea.

Miron Mitrea s-a declarat și el nerăbdător să vadă ce va spune Gabriel Oprea în interviul ce va fi difuzat luni la Realitatea PLUS despre teza de doctorat a lui Coldea dar și despre celebrul episod din „sufragerie a lui Oprea”:

„Vom vedea luni. Noi putem specula ce va spune Gabriel Oprea. Eu sincer pot sa vad 2 scenarii pentru interviu: in care va spune doar o parte din lucruri sau in care va spune tot ceea ce poate fi spus”, a precizat Miron Mitrea.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentVIDEO Polițiștii au verificat peste 300 de mijloace de transport, în ultimele 24 de ore! Au dat 268 de amenzi
Articolul următorRomânia dispune de capacităţi de producere a energiei electrice

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau