Unitatea 1 a Centralei nucleare de la Cernavodă, care acoperă până la 10% din consumul de energie al României, va fi deconectată de la sistemul energetic național pentru o perioadă de doi ani, între 2027 și 2029. Măsura este necesară pentru retehnologizarea reactorului, investiția ridicându-se la 3 miliarde de euro.

Construită în 1996, Unitatea 1 a funcționat aproape neîntrerupt timp de 28 de ani. Lucrările pregătitoare au început deja, iar procesul va include înlocuirea unor echipamente cheie, astfel încât reactorul să poată furniza energie electrică pentru încă trei decenii.

În perioada de oprire, România va trebui să compenseze cei 700 MW pe care reactorul îi produce anual. În prezent, centrala operează cu două unități, cu o capacitate totală de 1.400 MW, iar autoritățile au planuri pentru construirea a încă două reactoare, o investiție estimată la 11 miliarde de euro.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentNicușor Dan anunță că ar putea crește TVA pentru hoteluri, restaurante și cafenele VIDEO
Articolul următorPrimele date oficiale despre pensiile românilor după impunerea măsurilor de austeritate. Aceiași bani pe hârtie, dar scădere semnificativă a puterii de cumpărare – CNPP

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau