Industria publicității online va atinge venituri de 340 miliarde dolari, în următorii cinci ani. Ziarele și revistele vor suferi un declin, iar câștigarea și păstrarea încrederii consumatorului vor fi vitale, potrivit raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2018-2022 (GEMO).
Veniturile totale în sectorul media și divertismentului vor înregistra o rată medie anuală de creștere de 4,4% în decursul următorilor cinci ani, ceea ce va ajuta industria să atingă venituri globale de 2.400 miliarde de dolari, în creștere de la 1.900 miliarde în 2017.
Cel mai rapid ritm de creștere îl vor înregistra segmentele care au componentă digitală, iar industria publicității online va ajunge la venituri de aproape 340 de miliarde de dolari până în 2022, în timp ce ziarele și revistele vor suferi un declin al veniturilor în acest interval. Realitatea virtuală va atinge un ritm mediu anual de creștere de 40,4%, conținutul video transmis prin internet (OTT) fiind următorul în top cu o creștere de 10,1%.
Podiumul este încheiat de industria publicității online (8,7%), care va ajunge la venituri de aproape 340 de miliarde de dolari până în 2022, conform raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2018-2022 (GEMO), cu date despre venituri și proiecții de creștere pentru 15 segmente ale industriei din 53 de țări. La polul opus, ziarele (-2,4%) și revistele (-0,8%) vor suferi un declin al veniturilor în următorii cinci ani. Industria cărților, a radioului și televiziunii și a conținutului video consumat acasă vor avea fiecare o rată medie anuală de creștere de mai puțin de 2% în aceeași perioadă.
Industria cinematografică va avea o creștere medie anuală de 4,7% ajungând, în 2022, la peste 53,4 miliarde de dolari. Vânzarea de bilete pentru accesul la filme va crește în linie cu industria, 4,7%, ritm mediu anual, și va ajunge, la orizontul anului 2022 la aproape 50 de miliarde de dolari.
Contraste similare sunt evidente și la nivelul țărilor. Piețele cu cea mai rapidă creștere până în 2022 vor fi Nigeria și Egiptul, unde veniturile totale din divertisment și media vor crește cu rate medii anuale de 21,1%, respectiv 17,2%.
Mare parte din aceste creșteri va veni din sporirea cheltuielilor pentru accesul la internet. Dacă sunt eliminate veniturile aferente accesului la internet, India devine țara cu cea mai rapidă creștere anuală, de 10,4%, urmată de Indonezia cu 8,4%.
Prin comparație, nicio piață din Europa de Vest sau America de Nord nu va depăși o creștere anuală de 3% până în 2022.
„În contextul în care lumea tinde din ce în ce mai mult către digitalizare și consumul de conținut online, consolidarea afacerilor prin integrarea de servicii distribuite peste internet este una dintre soluții. În același timp, este necesar un contact permanent cu piața și consumatorii, astfel încât conținutul livrat să aibă relevanță pentru interesele diverselor tipuri de public țintite. Observăm o creștere a conținutului livrat over-the-top, ceea ce indică o dezvoltare și a altor segmente, cum ar fi cel al televizoarelor inteligente, dar în același timp arată un public mult mai atent la timpul pe care îl alocă divertismentului pentru că dorește să aibă acces la conținut care poate fi selectat și personalizat. Acesta din urmă este cuvântul cheie al dezvoltării industriei de conținut video. Aceasta necesită și dezvoltarea platformelor de specialitate și integrarea lor în oferte cât mai diversificate care să satisfacă diversele nevoi de consum” spune Bogdan Belciu, Partener, Servicii de consultanță în afaceri și management, PwC România.
Factorii care susțin dezvoltarea noului ecosistem ● Conectivitate omniprezentă: Numărul conexiunilor de internet de mare viteză va crește cu 2,2 miliarde la nivel global până în 2022. Acest lucru va deschide noi piețe pentru consum de conținut de pe dispozitive mobile la viteze mari. Masa critică în ceea ce privește consumul global de internet va fi atinsă în 2020, atunci consumul de internet de pe dispozitive mobile îl va depăși pe cel efectuat de pe conexiuni fixe.
Comments are closed.