Începând de anul viitor, cei care dețin trotinete electrice vor trebui să le facă poliță de asigurare, potrivit unei noi legi. Acest lucru se întâmplă pentru că în ultimii trei ani, în România, au avut loc peste 300 de accidente în care au fost implicate trotinetele.
Astfel, o directivă recent adoptată îi obligă pe cei care ies în trafic cu trotineta să fie asigurați, pe baze legale și pe modelul asigurării de răspundere civilă. Legea va fi introdusă până anul viitor și va reprezenta o obligație. De asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară va trebui să elaboreze normele de aplicare.
„Au fost prea multe situații la nivel european, diverse țări au reclamat diverse situații de accidente în care au fost implicate trotinetele așa cum a văzut și în România, se dorește și reglementarea acestor vehicule”, a spus Valentin Ionescu, reprezentant al Autorității de Supraveghere Financiară.
Și cei care utilizează această formă de transport sunt, în mare parte, de acord cu măsura. Mulți sunt cei care conștientizează pericolele la care se expun și susțin că o astfel de lege le-ar da siguranță în trafic.
Sursa: Realitatea Financiara