Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră va avea o capacitate combinată de 3 gigawaţi şi va „stabili un record mondial în termeni de lungime”, a declarat sâmbătă ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, citat de MTI.
Szijjarto a spus că o companie italiană pregăteşte studiul de fezabilitate pentru proiect, la un cost de 2,5 milioane de euro acoperit de Banca Mondială.
Studiul ar urma să fie încheiat până la finalul anului viitor şi lucrările de construcţie vor dura apoi \”\”teoretic\”\” încă 3-4 ani, a explicat şeful diplomaţiei ungare.
Preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au semnat sâmbătă, la Bucureşti, Acordul privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi.
Documentul este fundamentat pe interesele celor patru state legate de consolidarea securităţii energetice naţionale şi regionale şi a conectivităţii în bazinul Mării Negre, diversificarea surselor de aprovizionare, valorificarea potenţialului de producere a energiei regenerabile din zona caspică şi creşterea ponderii energiei regenerabile în mixul energetic naţional.
Acordul cvadrilateral interguvernamental va oferi cadrul financiar şi tehnic pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică din surse regenerabile între România şi Azerbaidjan, via Georgia şi Marea Neagră, şi, ulterior, pentru transportul acestei energii către Ungaria şi restul Europei.
Proiectul cablului submarin de transport de energie electrică prin Marea Neagră face parte din acordurile în domeniul energiei convenite între Uniunea Europeană, reprezentată de Comisia Europeană, şi Republica Azerbaidjan, acesta fiind, în acelaşi timp, un proiect tip flagship pentru Georgia, ca parte a strategiei EU Global Gateway.
În urma acordului încheiat sâmbătă la București între România, Ungaria, Georgia și Azerbaidjan, România devine hub-ul energetic al Uniunii Europene. Este un pas important pe care Europa îl face ca să scape de dependenţa energetică de Federaţia Rusă.