Estimarile ministrului Finantelor, Florin Citu privind perioada de cadere economica si o eventuala criza prelungita sunt destul de optimiste. Acesta a declarat intr-o emisiune televizata ca economia va incepe sa-si revina din criza in maximum doua luni.
El spune ca a vazut o scadere puternica, dar nu atat de rea „cum unii cred”. Mai spune ca economia isi va reveni puternic, ca vom avea o evolutie (grafica) in V.
„Sunt optimist ca putem reveni poate la fel de puternic cum am cazut. Vom avea o evolutie in V. O cadere urmata de o revenire rapida. Eu sper si merg pe varianta ca ne vom reveni intr-o luna-doua. Nu am semne care sa-mi arate ca nu e asa”, a declarat Citu.
Ministrul finantelor mai apreciaza ca economia s-ar putea sa fie pe negativ anul acesta, dar ca nu are motive sa creada in scenariile pesimiste care circula. El a mai anuntat ca astazi guvernul va adopta in sedinta normele privind suspendarea platii ratelor si normele pentru finantarea IMM-urilor. Aceste masuri fac parte dintr-un pachet de finantare de criza care costa bugetul 3% din PIB si care va fi definitivat la rectificarea bugetara care va avea loc saptamana viitoare. Din pachet mai fac parte finantari suplimentare pentru achizitii de materiale medicale de catre Ministerul Sanatatii, finantarea concediilor medicale si plata somajuluitehnic de catre stat. Acest pachet va adanci deficitul bugetar al Romaniei la 7% din PIB.
„In niciun caz 10%,asa cum spun unii economisti. Am fost si eu in partea cealalta si stiu cum se exagereaza”, a recunoscut Citu, care a subliniat ca Romania nu are probleme cu finantarea in acest momnent si ca „nu s-a umblat deloc pana acum la buffer-ul creat la Ministerul Finantelor” pentru plata cheltuielilor curente. El a mai spus ca nu se pune problema unui acord cu conditii, de genu celor cu FMI. „Ne uitam la toate posibilitatile de finantare fara conditii. Ne uitam prima oara la piata interna, vedem ce putem lua de-aici. Ne uitam si pe piata internationala, daca putem sa emitem obligatiuni. Exista si linii de finantare foarte avantajoase de la institutiile financiare internationale fara conditii”, a spus ministrul.