OMV nu a venit în România în 2004, la privatizarea Petrom, ci în 2002! Este una dintre dezvăluirile făcute la ultima ediție a emisiunii „Culisele Statului Paralel”. Invitații Ancăi Alexandrescu au explicat cum s-a pus la cale privatizarea Petrom încă din anul 2002. 

OMV a ajuns în țara noastră în 2002, împreună cu Dinu Patriciu și cu fostul director general al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer. Ei au stabilit ca austriecii să cumpere 25% din Rompetrol, și au anunțat că următorul scop este Petrom.

„La sfârșitul lui 2002, consultații care erau pentru privatizarea Petrom au spus statului romăn: Domn\”e, împărțiți compania în trei. Producția, petrochimia și distribuția. Nu o vindeți toată, vindeți-o în bucăți”, a declarat jurnalistul Andrei Bădin.

„În 25 septembrie 2002, apare următoarea informație în ziar: Dinu Patriciu a rupt gura târgului cu OMV. Vorbim de o afacere complexa încheiată cu grupul austriac, Dinu Patriciu a refuzat să mediatizeze valoarea vânzării a 25% din acțiunile Rompetrol”, a declarat anca Alexandrescu.

După ce s-a finalizat vânzarea Petrom, Dinu Patriciu a ieșit și a anunțat că OMV iese de la Rompetrol și își recapătă cele 25%. Exista deja o legătură între OMV și Rompetrol. Omv a cumparat cei 25% in 2002, in 2004 a venit finalizarea, dar pana la finalizare a existat o intalnire.

„Încercarea OMV a fost făcută pe timpul guvernării lui Radu Vasile. El s-a întâlnit cu ei la Hotelul Ritz din Praga, a stat 15 minute. Când l-am întrebat de ce nu finalizezi o înțelegere cu ei, a zis: nu vând bijuteriile coroanei. Se refera la Sidex, CEC și Petrom. Într-un document din anul 2000 am găsit numele privatizării Petrom. Cine se ocupa de negociere din partea statului român cu Banca Mondială era Traian Băsescu. S-au rezervat niște camere, pentru Dan Ioan Popescu, Dinu Patriciu, Adrian Năstase și încă un oficial mai mic”, a declarat jurnalistul Marius Ghilezan.

Potrivit acestuia, în acea zi s-a negociat contractul, iar Dinu Patriciu a făcut cărțile.

OMV Petrom a anunţat, abia la finalul anului trecut, după 17 ani de așteptare, finalizarea majorării capitalului social, la 6,2 miliarde de lei. Compania şi-a majorat capitalul cu 566 de milioane lei, dar din suma totală, 120,6 milioane de lei reprezintă aportul statului român, prin Ministerul Energiei. A fost marcată, astfel, prima operaţiune de majorare a numărului de acţiuni din ultimii 17 ani în cadrul OMV Petrom, dar şi ultima majorare de capital social cu terenuri conform contractului de privatizare din 2004. 

CITEȘTE ȘI: Contractul privatizării PETROM – George Păunescu: Americanii au fost eliminați pentru că puteau cerceta fraudele

 

Articolul precedentOMV Petrom a finalizat majorarea capitalului social după 17 ani – Detalii EXPLOZIVE din contract
Articolul următorAnca Alexandrescu, după ce a depus la Parchetul General actele privatizării Petrom: Am fost plăcut surprinsă, a fost o discuție aplicată

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau