Poșta Română a anunțat joi că a primit sumele integrale pentru plata pensiilor şi drepturilor sociale aferente lunii decembrie, așa că plățile se vor face la timp. Premierul Nicolae Ciucă a declarat, joi, după ce a primit votul de învestitură în Parlament, că vineri va avea loc o ședinţă de Guvern pentru dezbaterea rectificării bugetare.

„Toți angajații poştali vor lucra la capacitate maximă pentru a respecta termenele de distribuire a pensiilor şi drepturilor sociale cuvenite populaţiei în luna decembrie. Poşta Română confirmă, astfel, că întreaga sumă necesară distriburii acestor drepturi a fost virată în trezoreria operatorului naţional de servicii poştale.”, a transmis, joi, compania de stat.

Anunțul a venit la câteva zile după ce fostul ministru al Muncii, Raluca Turcan, a spus recent că nu ar mai fi bani.

Noul ministru PSD al Muncii, Marius Budăi, a criticat-o dur pe predecesoarea sa că prin astfel de declarații „s-a jucat cu sănătatea părinţilor și bunicilor” și că va face „tot posibilul să nu fie nicio problemă”.

 

 

Articolul precedentMinistrul desemnat la Finanțe anunță ce proiecte au prioritate după rectificarea bugetară
Articolul următorMega Image și Carrefour, sub lupa ANPC: Trei magazine din Capitală au fost ÎNCHISE temporar