Patronii hotelurilor și restaurantelor de pe litoral vor refuza să mai plătească taxele locale dacă până luni primăriile nu strâng toți câinii vagabonzi din stațiuni.
e litoralul românesc umblă liberi peste 5.000 de câini vagabonzi, care periclitează siguranța turiștilor și pe care, dacă primăriile nu îi strâng până luni, 24 iunie, și nu îi mută în adăposturi special amenajate, hotelurile vor înceta să mai plătească taxe către autoritățile locale, a declarat Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
„Dacă până luni mai există în vreo stațiune de pe litoral un singur câine vagabond și dacă primăriile nu intervin de urgență ca să-i ia din locurile în care se relaxează turiștii, noi, operatorii de hoteluri și restaurante suntem hotărâți să nu mai plătim taxele locale. Au apus vremurile în care tăceam și în care autoritățile locale făceau ce voiau ele”, a mai spus Mohammad Murad.
El a afirmat că hotelierii de pe litoral plătesc, anual, la stat, pe unitate zeci de mii de euro sau chiar mai mult, și nu primesc în schimb nimic, nici măcar condițiile minime de siguranță și curățenie de care beneficiază concurenții din străinătate. Din estimările patronatelor din turism, în acest început de sezon umblă liberi pe litoral mai mult de 5.000 de câini vagabonzi, iar numărul lor crește de la an la an.
Practic, nu există nicio stațiune de pe litoralul românesc care să nu aibă cel puțin câteva sute de câini vagabonzi, care pun în pericol siguranța turiștilor.
„O singură întâmplare nefericită cauzată de un astfel de câine poate strica imaginea întregului litoral unde, în fiecare an, se investesc zeci de milioane de euro în noi unități de cazare și în renovarea celor vechi. Ca să strângă acești câini, firmele private ne cer în jur de 100 de euro de animal, dar nu e treaba noastră să ne ocupăm cu așa ceva, ci obligația autorităților locale cărora le plătim în fiecare an taxe”, a adăugat președintele FPTR.
Patronatele cer public Ministerului de Finanțe să aprobe această grevă fiscală și amenință cu măsuri similare în curând dacă autoritățile locale nu vor rezolva și alte probleme elementare, de bun simț, precum iluminatul public și curățenia, „Primăriile vor trebui să se obișnuiască de acum încolo cu ideea că nu le vom mai plăti atât de ușor taxele dacă nu își fac treaba. A început sezonul grevelor pe litoral și nu va mai fi suficient, ca până acum, ca autoritățile locale să stea cu mâna întinsă și să le pice banii fără să facă nimic. E timpul să treacă la treabă, pentru că noi, hotelierii, riscăm, investim și punem suflet, în timp ce primăriile au rămas cu aceleași vechi mentalități și cu aceeași lipsă de chef de muncă”, a mai spus Mohammad Murad.
Recent, patronatele din turism au amenințat că nu mai plătesc taxele dacă lucrările la autostradă se mai desfășoară în plin sezon, îngreunând accesul turiștilor către mare, iar Ministrul Transporturilor și-a luat public angajamentul că va rezolva această problemă. Ministrul Răzvan Cuc s-a și ținut de promisiune și a deschis Autostrada A2 pe ambele sensuri, iar turiștii au putut circula fără probleme către mare.