Programul ”Litoralul pentru toţi” în România. Pachetele turistice pe litoral vor fi mai ieftine cu până la 70% de la 1 septembrie, în comparaţie cu tarifele din vârf de sezon, odată cu lansarea programului, anunţă reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

Românii pot alege, începând de astăzi, hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.

Programul „Litoralul pentru toţi”, ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.

În program s- au înscris 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiștilor aproximativ 3.400 de locuri pe noapte.

„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019-  Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR

Cel mai ieftin pachet prin Programul „Litoralul pentru Toţi”, fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn, 72 lei/noapte, două persoane, dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi.

În program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.

„Litoralul pentru Toţi” este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, patronatele hoteliere.

 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentSalariul minim ar putea crește la 1.530 lei, de anul viitor, prin dublarea deducerilor personale
Articolul următorMilioane de români vor primi ajutor pentru energie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau