A încetinit ritmul scumpirilor locuințelor la jumătate față anul 2017. Situația din consemnată de analiștii pieței pentru trimestrul III. Nu este anticipată o criză imobiliară într-un termen scurt.

Proprietățile rezidențiale disponibile spre vânzare în România (apartamente, dar și case) s-au apreciat, astfel, cu doar 0,7% față de cele trei luni anterioare (față de un plus de 1,4% în fiecare dintre primele două trimestre din 2018), se arată într-o analiză imobiliară susținută de site-ul de profil imobiliare.ro.

În acest context, ritmul anual de creștere a prețurilor (T3 2018 față de T3 2017) se află, în momentul de față, la 5,6% – în condițiile în care, în perioada similară din 2017, același indicator se situa aproape de pragul de 10%.

”În acest moment nu există indicatori a căror evoluție să anticipeze o criză imobiliară. Și o afirm cu responsabilitatea antreprenorului cu proiecte rezidențiale active în trei orașe din țară: Arad, Brașov și Timișoara. Prețurile proprietăților vor continua să crească pe termen lung, chiar dacă vom asista și la corecții punctuale inevitabile. ” consideră  Valentin Morar de la agenția imoibiliară Wallberg.

Niveluri de pret:

București: cel mai mic avans al preţurilor apartamentelor, respectiv 0,4%, până la 1.290 de euro pe metru pătrat util, de la 1.280 de euro pe metru pătrat util.

Cluj-Napoca: scumpiri cu 0,9% în ultimele trei luni, până la o valoare de 1.520 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.510 euro pe metru pătrat util în trimestrul anterior).

Brașov: cele mai mari scumpiri ale prețului mediu / metru pătrat util – 1,7% în decursul a trei luni, ajungând la o valoare de 1.060 de euro pe metru pătrat util (de la 1.040 de euro pe metru pătrat util).

În aceste condiții de piață, marjele de negociere practicate pe segmentul apartamentelor (indicator calculat ca diferență între ultimul preț solicitat de către proprietari și cel final, de vânzare) au fost mai mari în al treilea trimestru din 2018 decât în perioada similară din 2017 în majoritatea marilor orașe analizate. Dintre centrele regionale cu un preț mediu de peste 1.000 de euro pe metru pătrat util pentru apartamentele disponibile spre vânzare, Craiova se distinge prin cea mai mare marjă de negociere, respectiv 4,5% în T3 2018 – spre comparație, în perioada similară a anului precedent, același indicator se situa la o valoare de 2,4%.

Vânzătorii din București, pe de altă parte, sunt dispuși să lase la preț 3,4% (față de 3,3% în T3 2017), la fel ca cei din Brașov (față de 3,1% în urmă cu 12 luni). În Timișoara și Cluj-Napoca, marja de negociere acceptată de către proprietari se situează la un nivel apropiat, anume 2,6% și, respectiv, 2,5% (comparativ cu 2,2% și, respectiv, 2,1% în perioada similară din 2017). În Constanța, pe de altă parte, flexibilitatea vânzătorilor când vine vorba de prețuri s-a mai diminuat în 2018, ajungând la un nivel de 2,2% în trimestrul al treilea (față de 2,8% în urmă cu un an).

”Valoarea activelor imobiliare se validează în timp, ceea ce face adevărată afirmația că nu există un moment mai potrivit pentru a cumpăra o proprietate imobiliară decât momentul care a trecut. Prudența este, bineînțeles, bună, însă crearea panicii, nu. Indicatorii pe care îi urmărim ne dau încredere să construim în continuare și să ne așteptăm la un an 2019 bun pentru piață, marcat de stabilitate.”, anticipează analistul imobiliar.

 

Articolul precedentRezerva valutară a României a scăzut în 6 din 9 luni. Chiar și cu ultimul împrumut extern este sub nivelul maxim din 2018
Articolul următorMiliardarul Ioan Niculae, 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare

Comments are closed.