Austriecii de la OMV au împrumutat statul român cu suma de 800 de milioane de lei (sursa: https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/surpriza-petrom-a-investit-800-mil-lei-in-titluri-de-stat-si-22065845 ). Cu o dobândă de 6-7% pe an. Informația în sine este fabuloasă și indică nivelul de eșuare al „statului eșuat” condus de către Klaus Iohannis. Căci, oameni buni, statul român ar fi putut să ia acești bani de la OMV Petrom nu prin împrumut, ci prin dividendele la care avea dreptul în calitate de acționar cu 20% la Petrom. Mai ales că anul 2022 i-a adus firmei OMV Petrom un profit net de peste 10 miliarde de lei (sursa: https://www.digi24.ro/stiri/economie/digi-economic/omv-petrom-a-obtinut-un-profit-record-in-2022-cel-mai-mare-inregistrat-vreodata-de-o-companie-din-romania-2237019 ). Din acest profit, statul român ar fi avut dreptul la o sumă de 2 miliarde de lei ca dividende. Însă, în loc să ceară distribuirea profitului ca dividende într-o proporție cât mai mare, guvernul Ciucă (prin ministrul Virgil Popescu) s-a mulțumit cu dividende de doar 480 de milioane de lei (https://www.zf.ro/burse-fonduri-mutuale/bursa-la-cine-ajunge-profitul-istoric-al-petrom-din-2022-omv-ia-1-2-21598095 ). La care se va adăuga o suma de vreo 560 de milioane de lei din distribuirea dividendului suplimentar de la Petrom (https://www.bursa.ro/directoratul-omv-petrom-propune-distribuirea-unor-dividende-speciale-de-2-8-miliarde-lei-09123050 ). În total 1 miliard de lei din cele 2 la care ar fi avut dreptul statul nostru. Din suma nedistribuită statului român, OMV a găsit cu cale să împrumute, deci, statul român cu 800 de milioane de lei. Și uite-așa, guvernul preferă să plătească o dobândă de 7% pentru niște bani care i se cuveneau pe gratis.
Tot OMV a beneficiat, în primăvară, de reducerea taxei de solidaritate de la 6-7 miliarde de lei la 1,5 miliarde de lei (https://observatornews.ro/economic/omv-petrom-a-platit-taxa-de-solidaritate-de-15-miliarde-de-lei-initial-contributia-era-de-trei-ori-mai-mare-530398.html ). Numai din relația cu OMV, așadar, statul român are o gaură la buget de vreo 5 miliarde de lei. Aici am putea adăuga și sumele din taxa de solidaritate de care au fost iertați ceilalți mari jucători din petrol și gaze (kazahii de la Rompetrol, americanii de la BSOG, rușii de la Lukoil, dar și statul însuși de la Romgaz) , precum și impozitul pe profit datorat de marile companii care au declarat pierderi fiscale de peste 8 miliarde de lei pe anul trecut, adică încă vreo 3 miliarde de lei.
Printre firmele care au declarat pierderi anul trecut găsim pe indienii care au prăduit Sidex-ul din Galați și care au beneficiat de ajutor de stat de vreo 3 -4 miliarde de dolari până astăzi, dar și pe marii furnizori de energie nemții de la E.ON și italienii de la ENEL, firmele statului din domeniul feroviar, păstorite de urmașul lui Lebegue, marii operatori de telefonie mobilă (Orange, Vodafone dar și concetățenii dnei Ursula von der Leyen de la Telekom), supermarket-urile Profi și Cora, exportatorii de lemn Kastamonu, Lidl SCS, patronii mall-ului AFI, firma de trading de energie ungurească MET patronată de prietenii lui Viktor Orban, francezii de la Alstom care au monopolul lucrărilor de la metrou și al livrărilor de rame feroviare către statul român, lanțul de farmacii Dr Max (cel mai extins din țară), marii investitori strategici din industria de piese auto Continental și Yazaki, ba chiar și firma de soft a marelui distribuitor mondial Amazon…
Guvernul PSD-PNL, nășit de Klaus Iohannis și condus de către Marcel Ciolacu este obligat să iasă din uriașa criză bugetară în care s-a băgat singur. Căci statul este paralizat de un deficit bugetar uriaș, mult peste limitele permise de tratatele europene și de bunul simț financiar. Împrumuturi enorme și scumpe, venituri bugetare prea mici și cheltuieli bugetare mult prea mari, aceasta este explicația simplă a dezastrului. Pentru a ieși dintr-o criză bugetară, orice guvern are de făcut două lucruri simple: să reducă dezmățul propriilor cheltuieli și să strângă mai mulți bani la buget. Dar aceste două lucruri simple sunt, astăzi, componentele cele mai importante ale unei politici naționale. Politică care poate fie să accentueze starea de „republică bananieră” a României, fie să scoată națiunea din sărăcie și umilință. Guvernul Iohannis-Ciolacu are, deci, de ales dacă va continua să îi sărăcească pe români sau să mai strângă ceva impozite și de pe la firmele străine. Are, deci, de ales guvernul PSD-PNL între a comprima și mai mult clasa medie autohtonă și a culege impozite normale în orice stat european de la firmele care au primit, cam pe gratis, bogățiile acestui pământ, rețelele de electricitate și gaze, ba chiar și văzduhul prin care se transmit undele electromagnetice. Alegerea despre care vorbim se reduce la a alege între supra-impozitarea întreprinzătorilor români și între impozitarea normală a firmelor străine. Și acesta este un gest cât se poate de politic. Este vorba aici despre politica națională de substanță: vrem o națiune de oameni săraci, sclavi ai unor decizii care se iau oriunde numai nu aici sau vrem să fim o națiune demnă, cu un profil european și occidental autentic? Căci, dragi români, popoarele europene sunt bogate și prospere, iar apartenența la Occident înseamnă capitalism și bogăție.
În acest moment, Ciolacu și miniștrii săi au ales să lase în continuare firmele străine să sfideze fiscul și bunul simț și să împileze, în schimb, întreaga clasă medie românească: niciun nou impozit aplicat firmelor străine, în schimb triplarea poverii taxelor pentru mulți dintre antreprenorii locali. Cine sunt cei cărora guvernul le va lua banii? În primul rând micii antreprenori, deținătorii micro-întreprinderilor, cei care vor trebui să plătească impozite mai mari la firmă, impozite mai mari pe dividende, contribuții de sănătate duble sau triple. În al doilea arând, liber -profesioniștii: avocații, notarii, contabilii, etc. Și în al treilea rând, toți cei care au venituri suplimentare: din al doilea serviciu, din chirii, din tranzacții bursiere, din orice practic. Toți aceștia vor fi spoliați prin marile reforme fiscale. În vreme ce OMV-ului nu i se cere să dea dividendele cuvenite statului. Și nici celorlalte firme din petrol și gaze nu li se cere să plătească taxa de solidaritate conform unui regulament european, ci conform toanelor patronilor lor. Firmei Black Sea Oil and Gas (BSOG), de exemplu, care exportă întreaga cantitate de gaze primită cadou de la statul nostru, nu i se cere să plătească taxa de solidaritate decisă la nivelul UE. Furnizorilor de energie E.On și Enel nu li se cere să nu mai ascundă profiturile. Și nici furnizorilor de telefonie mobilă Orange și Vodafone nu li se pune nicio întrebare despre faptul că declară pierderi. Și nici supermarketurilor care declară pierderi nu li se pun întrebări și nu li se iau impozitele. Și nici indienilor care au demolat fizic o mare parte din Sidex-ul din Galați nu li se pune niciun nou impozit.
Ei bine, oameni buni, să nu ne amăgim: ce au în comun patronii de micro-întreprinderi, liber-profesioniștii și ceilalți întreprinzători? Nimic altceva decât cetățenia lor, ei au pașaport românesc. Și ce au în comun OMV, Lukoil, KazMunayGas, BSOG, E.On, Enel, Vodafone, Orange, Liberty Steel? Faptul că sunt deținute de către firme străine. Ca și majoritatea băncilor din această țară, de altfel. Bănci care se bucură de cea mai dulce legislație fiscală din UE. Și-atunci, nu avem decât să ne întrebăm: Care este obiectivul guvernului Iohannis-Ciolacu: să sărăcească această națiune de tot? Să ucidă orice urmă de clasă medie? Și dacă nu aveam nicio iluzie în privința urmașilor lui Ion Iliescu și a burgheziei coloniale sovietice, iată că acum și urmașii lui Ionel Brătianu pun serios umărul la distrugerea capitalismului autohton.
Într-o țară dominată de sărăcie, pare dificil să vorbești despre bogăție. Cu toate acestea, în lumea în care trăim și pe care ne-am dorit-o, în lumea capitalistă adică, bogăția oamenilor este cel mai important indicator social. Pentru că modelul social european este caracterizat de două trăsături esențiale: o clasă de mijloc mare și o populație în general bogată. Atunci când avem o clasă de mijloc îngustă, putem vorbi despre eșecul capitalismului de tip occidental. Numai țările sub-dezvoltate au un număr mic de oameni bogați, o clasă medie cât mai subțiată și o majoritate săracă. Cel mai de succes capitalism din lume este, fără îndoială, cel american. Statele Unite rămân, fără doar și poate, modelul lumii occidentale, etalonul capitalismului. Ei bine, pentru a fi foarte clar, capitalismul american este unul de succes și de referință pentru că America are cetățeni bogați. Și această referință este exprimată numeric astfel: averea netă a unui adult american este de 579 051 de dolari SUA (în anul 2021, ultimul cu statistici la nivel mondial). 38% dintre americani au averi nete cuprinse între 100 000 și 1 milion de dolar, iar 9,7% din populație sunt milionari. 29,4% dintre cetățenii SUA sunt săraci, cu averi nete cuprinse între 10 000 și 100 000 de dolari, iar 22,8% sunt foarte săraci, neavând nici măcar 10 000 de dolari avuție netă. Ca să înțelegem forța capitalismului american, să spunem că ponderea milionarilor în populația adultă este dublă decât în cazul britanicilor (5,4%) și cvadruplă față de media UE (2,8% din populație). Să menționăm, însă, că poate fi un model de reușită și capitalismul britanic, aici vorbind de jumătate din populație încadrată în clasa medie (averi nete între 100 000 și 1 milion de dolari), sursa: https://www.credit-suisse.com/media/assets/corporate/docs/about-us/research/publications/global-wealth-databook-2022.pdf .
De ce este atât de important pentru lumea capitalistă ansamblul celor doi indicatori pomeniți mai sus, ponderea milionarilor și mărimea clasei medii? Dintr-un motiv cât se poate de simplu: pentru că aceste două clase sociale aduc prosperitate la nivelul întregii societăți. Milionarii și cei din clasa medie sunt cei care consumă, sunt cei care angajează alți oameni, cei care creează și dezvoltă afaceri, într-un cuvânt sunt cei care împrăștie bogăție pentru toți ceilalți. Tocmai de aceea, nu veți găsi nicăieri țări bogate și invidiate fără o clasă medie consistentă și fără o mare populație de milionari. Iată încă un exemplu care să întărească acest raționament: cel mai invidiat loc din Europa este, fără îndoială, Elveția. Ei bine, oameni buni, aici 16,4% dintre cetățeni sunt milionari și 39% se găsesc în clasa medie, pătura săracă (cu avere netă sub 10 000 de dolari) fiind extrem de firavă, doar 11,9% dintre adulți (https://www.credit-suisse.com/media/assets/corporate/docs/about-us/research/publications/global-wealth-databook-2022.pdf ).
În anul 2021, un adult român avea, în medie, o avere netă estimată de 42 351 dolari SUA, din care 13 795 de dolari reprezentau averea financiară și 32 171 de dolari averea non-financiară, adică imobiliară (casa în care locuiește, de cele mai multe ori). Tot atunci, un polonez avea 50 426 de dolari averea netă, împărțită astfel: 22 817 de dolari active financiare și 34 611 de dolari active ne-financiare (imobiliare în esență), iar un ungur deținea o avere netă de 70 668 dolari SUA, din care 33 098 de dolari era totalul activelor financiare și 43 366 de dolari reprezentau activele ne-financiare. În toate aceste cazuri nu am menționat și datoriile medii care apasă pe buzunarul fiecărui român, ungur sau polonez (https://www.credit-suisse.com/media/assets/corporate/docs/about-us/research/publications/global-wealth-databook-2022.pdf ). În același an, avuția netă a unui european atingea nivelul de 180 275 de dolari, din care 93 315 dolari avuție financiară și 112 802 dolari avuție ne-financiară. Românii erau în 2021 (anul ultimului raport global elaborat de către Credit Suisse), cei mai săraci cetățeni din Uniunea Europeană, căci bulgarii ne depășeau, având o avere netă de 43 631 de dolari SUA, din care 21 339 de dolari erau averea financiară și 26 677 averea non-financiară. Pe continent erau și unii mai săraci decât noi, cei mai săraci fiind cetățenii Republicii Moldova, cu puțin peste 18 000 de dolari active nete. Rușii, belarușii, ucrainenii, dar și turcii, sârbii, bosniacii, muntenegrenii și nord-macedonenii erau și ei mai săraci decât noi. În rest, repet, românii erau și probabil că încă mai sunt cetățenii din UE cu cei mai puțini bani.
Mai bine de unul din trei români (35% mai precis) au o avere netă mai mică de 10 000 de dolari SUA, 57,4% au o avere cuprinsă între 10 000 și 100 000 de dolari, 7,3% dintre noi au averi nete cuprinse între 100 000 de dolari și 1 milion de dolari și abia 0,2% sunt milionari, deținând averi nete de peste 1 milion de dolari.
În Polonia, clasa săracă cuprinde 26,7%, cei care dețin între 10 000 și 100 000 de dolari 63,3%, cei din clasa medie (100 000 – 1 milion de dolari) sunt 9,7% și 0,3% sunt milionari. La unguri avem 15, 5% din populație în clasa medie și 0,4% sunt milionari. 65,9% dețin active nete cu valori cuprinse între 10 000 și 100 000 de dolari.
Pentru ușurința comparațiilor, am încadrat în clasa medie adulții cu averi nete cuprinse între 100 000 și 1 milion de dolari. Grecia are o clasă medie de peste 26% din populație, Croația una de 14,2% iar Bulgaria una de 7,5%.
Avem, deci, cea mai firavă clasă medie din Uniunea Europeană, adică! Media europeană indică o clasă medie consistentă, de 29,2% din populație și o populație medie de milionari de 2,8% din populație. Și în privința milionarilor suntem pe ultimul loc în Uniune, căci grecii au în această categorie 1% din populație, croații 0,4% iar bulgarii, la fel ca noi, 0,2% din populație. Și tot asemenea nouă, bulgarii au și ei o pătură săracă (cu avere sub 10 000 de dolari) de 35%.
Aceste cifre, care ne plasează pe ultimul loc în UE la ponderea clasei medii și a milionarilor compun, în primul rând, tabloul eșecului capitalismului românesc, care nu este construit de către și în jurul românilor bogați, ci în jurul unor companii străine, care produc cea mai mare parte a PIB-ului, dar care se și bucură de acest PIB, împreună cu un stat lacom, corupt și ineficient. Mai mult, oameni buni, avem un evident contrast între performanțele economiei noastre și subțirimea clasei medii și a celor bogați. Căci avem, în ultimii 15 ani, cea mai mare viteză de creștere economică agregată din Uniunea Europeană și am depășit multe alte state (Bulgaria, Grecia, Croația, Slovacia și Letonia), ba chiar am egalat Ungaria și Portugalia la nivelul PIB/locuitor în prețuri comparabile (PPS-purchasing power standard). Să mai adăugăm că avem cea mai mare suprafață agricolă din UE, suntem pe locul II la rezerve de gaz natural, pe trei la resursele de țiței, pe șapte la cărbune, pe trei la potențial hidrografic, avem al patrulea cel mai mare producător de aluminiu, avem un sol extrem de roditor și un subsol extrem de încărcat cu bogăție naturală?
Iată, cât se poate de evident, cauza tuturor frustrărilor sociale: indiferent cât de bogată ar fi această țară, indiferent cât de mult se dezvoltă economia, românii rămân cei mai săraci cetățeni din UE. Practic, toată bogăția și dezvoltarea este suptă și consumată de către firmele străine și de către un stat foarte lacom și extrem de corupt.
Alegerea făcută de binomul Iohannis-Ciolacu este cât se poate de neechivocă: suprimarea clasei de mijloc a antreprenorilor români și favorizarea marilor companii, deținute fie de către stat, fie de către firmele străine. Pe de o parte, Iohannis a iertat firmele din industria petrolieră de majoritatea obligațiilor către stat, găurind bugetul țării, iar, pe de altă parte, Ciolacu împovărează întreprinzătorii români cu taxe din ce în ce mai mari. Practic, povara întregii crize, generată de profiturile nesimțite ale firmelor din energie și de dezmățul firmelor de stat, este aruncată pe umerii clasei medii românești. Se destructurează, astfel, coloana vertebrală a capitalismului național. Și astfel se instituie formal revoluția fiscală anti-capitalistă, deci anti-românească. Pentru a permite nababilor din CFR marfă și Călători și celor de la Tarom și Termoenergetica să ducă o viață de huzur și pentru a crește prosperitatea statului austriac și a șeicilor din Dubai sunt sacrificate averile (și-așa destul de mici) ale românilor care au cutezat să ridice capul după Revoluție. În mod ironic, Marcel Ciolacu desăvârșește statul anti-capitalist imaginat și început de către Ion Iliescu…
