Execuția bugetului general consolidat, conform datelor operative, s-a încheiat pe primele nouă luni ale anului 2019 cu un deficit de 26,97 miliarde de lei, respectiv 2,6% din PIB, informează Ministerul de Finanțe.
Veniturile bugetului general consolidat, sunt în sumă de 228,7 miliarde lei, reprezentând 22,2% din PIB, comparativ cu 21,7% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018.
Procentual, veniturile au fost cu 11,6% mai mari, respectiv o creștere cu 23,7 miliarde lei, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent.
Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuții de asigurări (+15,3%, respectiv o creștere cu 11,0 miliarde lei), impozit pe profit (+14,5%, respectiv o creștere cu 1,6 miliarde lei), TVA (+11,9%, respectiv o creștere de 5,1 miliarde lei ), accize (+8,8%, respectiv o creștere de 1,8 miliarde lei).
Încasările din contribuțiile de asigurări au fost influențate de creșterea efectivului de salariați din economie, a câștigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar și de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA în creștere cu 11,9% față de realizările aceleiași perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 47,5 miliarde lei.
De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 14,1% respectiv o creștere cu 0,7 miliarde lei.
Se înregistrează scăderi ale încasărilor cu 77,8% față de aceeași perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule.
Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 11,1 miliarde lei.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 255,6 miliarde lei, cu 15,3% mai mari față aceeași perioadă a anului precedent.
Cheltuielile de personal sunt cu 20,2% mai mari față de cele realizate în primele nouă luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 16,4% față de primele nouă luni ale anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, dar și la bugetul de stat. S
e înregistrează de asemenea creșterea cheltuielilor cu subvențiile cu 11,3%.
Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de aceeași perioadă a anului precedent cu 11,1%, fiind influențate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, și cu 15% de la 1 septembrie 2019, ajungând de la 1.100 lei la 1.125 lei, precum și de creșterea nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei (de la 1 iulie 2018) și de la 640 lei la 704 lei ( începând cu septembrie 2019).
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 22,9 miliarde lei, cu 50,5% mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent.