Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a calificat decizia agenției de rating Standard & Poor’s de a păstra ratingul de țară al României drept o victorie uriașă.
„VICTORIE!!! Am reușit imposibilul.
Standard and Poor’s A MENȚINUT rating-ul României!
Într-un an în care majoritatatea țărilor dezvoltate au suferit tăieri ale rating-ului de țară (Italia a ajuns la rating-ul României), noi, guvernarea liberală, am câștigat încrederea investitorilor.
Agenția de rating a apreciat nivelul moderat al datoriei publice și al datoriei externe, dar și convingerea că guvernul care va fi numit după alegerile generale din decembrie anul curent va reduce dezechilibrele fiscale si va continua să ofere un sprijin fiscal amplu care să încurajeze redresarea economică în 2021,” a scris Cîțu pe Facebook.