Dacă vrei să cunoști un popor, studiază-i obsesiile. La englezi sunt două: vremea și NHS (Sistemul Național de Sănătate). Vremea ține de geografie și de clima insulara. La NHS explicația vine din istorie.
Pentru britanici, sacrificiile celui de-al doilea război mondial păreau sa fi fost în zadar. Nu mai existau resurse de niciun fel: nici pentru reconstrucția interna și cu atât mai puțin pentru finanțarea unui întreg imperiu. Țara care a trăit întotdeauna după credo-ul “nimic nu e pe gratis” a hotărât totuși sa introducă asistenta medicală gratuită pentru toți. “Din leagăn și pană în mormânt”! Astfel, în 1948, a luat naștere NHS. La aniversarea celor 70 de ani, sistemul este deopotriva mândrie și problemă națională. Ineficiențe acumulate în timp, reforme de tip start-stop, transformări demografice și lipsa unui management unitar (administrarea cade în grija “trusturilor”, câteva sute de entități publice guvernate de cate un consiliu de administrație), conduc la deficite de miliarde și, implicit, la o funcționare tot mai precară. Pe ultima sută de metri a campaniei premergătoare referendumului pentru Brexit, Boris Johnson a promis 350 de milioane de lire pe săptămâna, redirecționați către NHS, în cazul în care britanicii ar vota “Leave”. Promisiune atât de temerară, încât, în prima fază, i-a amuțit pe toți. Nimeni nu știa cum s-a ajuns la cifra respectivă. Orientativ, era vorba despre contribuțiile săptămânale către Uniunea Europeana, care, în caz de Brexit, ar fi urmat să fie vărsate integral la NHS. În realitate, o simpla fantezie transformată mincinos în slogan. Contribuția săptămânala netă este de aproximativ 250 de milioane de lire. De aici se mai scad banii europeni transferați ulterior către diverse proiecte locale. Una peste alta, dările către Bruxelles se situează semnificativ sub nivelul de 200 de milioane de lire. Boris nu s-a grăbit să nuanțeze chiar dacă în cele din urmă, după referendum, a recunoscut implicit caracterul aberant al sloganului. În epoca adevărului individual nu mai pare să conteze. De altfel, Johnson, varianta mai șarmantă și (mult) mai cultivată a lui Donald Trump nu își ia niciodată foarte în serios promisiunile. “O sa ma așez în fata buldozerelor” dacă guvernul aproba construcția unei a treia piste la Heathrow, ii asigura în 2015 pe alegătorii din Uxbridge and South Ruisplip, circumscripția în care a candidat. Trei ani mai târziu, Parlamentul i-a oferit actualului ministru de externe ocazia sa moara eroic. Pe 26 iunie, după câteva decenii de dezbatere, Camera Comunelor a aprobat construcția cu pricina. Cei care l-au căutat în ziua respectiva, nu l-au găsit însă nici pictat pe asfalt, nici în biroul de la Foreign Office și nici pe drumul spre casa, proaspăt demisionat din cabinet, conform cutumei. Boris a preferat sa o șteargă “englezeste” într-o vizită de lucru în Afghanistan. Episodul este sugestiv pentru abordarea celui care dorește sa-i ia locul Theresey May. Neseriozitatea lui Boris Johnson este, de regula, iertată și recompensată. La fel s-a întâmplat și cu cifra “magica” de 350 de milioane de lire. Astfel, la presiunea facțiunii conservatoare, condusă de Johnson, premierul a anunțat o suplimentare masivă a bugetului NHS. Tot în urma presiunilor, a vândut măsura ca pe un “dividend Brexit”. Adică bani netrimiși la Bruxelles, folosiți acasă. Cu alte cuvinte, un prim beneficiu obținut în urma ruperii de Uniunea Europeana. Tabăra “Hard Brexit” a simțit nevoia unei victorii de etapă. Negocierile cu europenii merg greu și deocamdată sunt unilaterale: Bruxelles-ul rămâne neclintit, în timp ce Londra reacționează și se conformează.
La prima vedere, Boris a primit satisfacție: suma alocată este chiar mai mare decât cea promisă de el în urmă cu doi ani. Alocările graduale ar ajunge pana la puțin sub 400 de milioane de lire săptămânal, la nivelul anului fiscal 2023-2024. În realitate, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de spectaculoase.
Ideea unui “dividend Brexit” este iluzorie, cel puțin în următorii ani, consideră experții IFS (Institutul pentru Studii Fiscale). Totodată, asa cum ne amintește Larry Elliott in The Guardian, guvernul a dat deja vrabia din mană: banii destinați bugetului comunitar vor fi alocați către proiectele interne care rămân fără finanțare sau fără co-finanțare de la Bruxelles. O măsura firească și urgentă, menită să preîntâmpine blocaje de tot felul. Mai mult, “costul divortului” (obligațiile finale față de UE), ar putea fi mai mare decât varianta de lucru, respectiv 40 de miliarde de lire. Comisia parlamentară pentru finanțe publice ia deja în calcul suma de 50 de miliarde de lire. La rândul ei, Theresa May a recunoscut în cele din urmă că “dividendul Brexit” finanțează doar parțial recapitalizarea NHS. Una peste alta, banii provin tot din bugetul public, adică din taxe și impozite. Sau din împrumuturi care însă ar întârzia eforturile de consolidare bugetara. Ambele variante contrazic flagrant programul de guvernare Tory. Mulți dintre cei care au insistat pe “dividendul Brexit”, se opun acum majorării poverii fiscale. O provocare majoră pentru cancelarul Philip Hammond care va trebui să genereze spațiul fiscal necesar. Așadar, nici poveste de “dividend Brexit”.
Schizofrenia pe care orice subiect legat de Europa o declanșează periodic în sânul partidului conservator lovește din nou. Ca de fiecare dată când intervin situații contradictorii și, dacă se poate, cu accente dramatice, Boris Johnson e acolo. La constrângerile de ordin bugetar amintite mai sus se adaugă, bine-nțeles, dinamica economiei și incertitudinile legate de Brexit. Pentru anul în curs, analiștii și-au revizuit deja în scădere estimările pe marginea evoluției PIB pana în jurul nivelului de 1,4%. 2019, anul desprinderii efective de Uniunea Europeana ar putea aduce chiar o deteriorare suplimentară. În același timp, avertismentele din partea sectorului manufacturier se țin lanț. Scenariul de “Hard Brexit”, adică ipoteza în care nu se ajunge la un acord cu Uniunea Europeana, pune pe jar multe firme. Reacția lui Boris Johnson la preocupările marilor jucători din zona industriala a fost extrem de concisa. “F**k business!”, le-ar fi transmis el prin intermediul unor diplomați. Având în vedere calitatea de șef al Foreign Office, mesajul nu este încă echivalentul unei poziții guvernamentale. Boris are însă ocazia sa o transforme în politica de stat, în cazul în care ii ia locul Theresey May în fruntea cabinetului.
VICTOR POPA, Londra
Comments are closed.