Românii au ajuns în pragul disperării din cauza facturilor. Cel puțin două familii care locuiesc în apartamente modeste au primit facturi de peste 30.000 de lei. Una dintre ele va avea lumina tăiată dacă nu achită factura de infarct până joi. Cealaltă a ajuns în această situație după o regularizare pe patru ani.
O sibiancă a primit în luna iulie o factură de regularizare, pe o perioadă de 4 ani, în valoare de 33.000 de lei. Potrivit femeii, citirea nu s-a mai făcut din luna mai, anul 2019, pe motivul că „nu au cititori”, iar acum facturarea s-a făcut la actualul preț al energiei electrice, potrivit Ora de Sibiu.
Proprietarii sunt încă în stare de șoc după factura primită, mai ales că în fiecare lună au achitat facturile indiferent că au fost 200, 300 sau 800 lei. Familia se gândește, ca în cel mai extrem caz, să facă un împrumut bancar pentru că altfel nu ar putea plăti suma exorbitantă.