Banca Central Europeană ia în calcul transformarea euro în monedă digitală. În acest fel, s-ar ușura plăţile transfrontaliere şi ar exista un control mai bun asupra circuitelor financiare. Anunțul a venit din partea fostului comisarul european pentru extindere, Olli Rehn, care a supervizat aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
Un posibil euro digital, luat în calcul de Banca Centrală Europeană, ar putea avea câteva beneficii, cum ar fi facilitarea plăţilor transfrontaliere şi furnizarea unei ancore monetare digitale, a declarat Olli Rehn, membru în Consiliul guvernatorilor BCE, într-un discurs rostit la Universitatea California, potrivit Reuters.
Oficialul european a precizat că faza de analizare a propunerii de trecere la formsatul digital ar urma să se ăncheie până în octombrie 2023, iar apoi BCE va decide când va începe dezvoltarea monedei digitale.
Rehn a expus unele dintre posibilele beneficii ale ideii introducerii unei monede digitale bancare centrale (CBDC), cum ar fi extinderea disponibilităţii banilor băncii centrale pentru a include şi plăţi între persoanele fizice nu numai tranzacţii între bănci.