Viitoarea taxă auto, o vor plăti toți proprietarii de autovehicule poluante, nu doar cei care dețin mașini mai vechi de zece ani, a declarat, marți, ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Forma finală a noii taxe auto va avea mai multe „componente”, însă acestea nu vor intra toate în vigoare la 1 ianuarie 2019, a mai spus ministrul Mediului.

„Aşa cum am spus de nenumărate ori, nu este vorba de o taxă de poluare, sau timbru de mediu sau o altă denumire care să includă cuvântul taxă. În schimb, am susţinut şi susţin în continuare că poluatorul plăteşte şi nu numai în cazul emisiilor de CO2, şi în cazul deşeurilor şi în celelalate cazuri, cel care poluează trebuie să plătească. În interiorul grupului de lucru din care fac parte specialişti ai Ministerului Mediului, Administraţiei Fondului de Mediu, ai RAR-ului, Ministerului Transporturilor, Finanţelor (…) au încercat să găsească o formă finală consultând cei doi producători de autovehicule din România şi cei care în decursul anilor au reuşit să ne îndrume fiind specialişti în domeniu şi care la ora actuală au diverse firme de consultanţă, astfel încât să nu găsim o formă a unei eventuale contribuţii pe care cetăţeanul ar trebui să o plătească atunci când emisiile de CO 2 ar trebui depăşite, când cilindreea folosită la autovehicul are o anumită capacitate care poate s producă emisii şi norma de poluare”, a explicat ministrul ieri, la Ploiești, scrie Digi24.ro.

„Forma finală se apropie. Pentru a putea să fie implementată această contribuţie nu va însemna o singură componentă, cu mai multe componente, să aibă loc şi informare a cetăţenilor, şi poate includerea în acest program a unei perioade de graţie pentru acomodare, pentru informare şi să poată da posibilitatea cetăţenilor să poată, într-un timp mai scurt sau mai lung, să ia o decizie cu propriul autovehicul care este mai vechi e zece ani care poluează şi în felul acesta să le dăm posibilitate să îşi achiziţioneze un autovehicul nepoluant”, a declarat Graţiela Gavrilescu.

La începutul lunii septembrie, ministrul a declarat că o nouă taxă auto va intra în vigoare de la 1 ianuarie-31 martie 2019, urmând să fie nu doar o taxă pe norma de poluare, ci se vor lua în calcul și capacitatea cilindrică, dar și alte componente ale mașinilor.

De asemenea, luna trecută, Grațiela Gavrilescu menționa că instituția pe care o conduce pregătește, în colaborare cu alte ministere, o nouă taxă auto, care să nu mai poată fi atacată în instanțe de către români.

„Există un grup de lucru din care fac parte și colegii noștri de la Ministerul Finanțelor, de la Ministerul Justiției, Transporturilor, un grup de lucru la care s-au adăugat și producătorii din România de autovehicule, dar și ONG-urile care au făcut studii privind calitatea aerului, astfel încât să găsim o variantă (de taxă auto – n.r.) care să nu mai poată fi atacată din punct de vedere al justiției și să nu fie combătută de nimeni”, a declarat atunci ministrul Mediului.

 

Articolul precedentÎmprumutul rămâne „sportul” favorit al românilor
Articolul următorStudiu: România, țara cu cele mai multe femei angajate în cadrul firmelor exportatoare