Pe 31 octombrie 1956, în plină epocă de avânt pe toate planurile al URSS și la doar un an de la înființarea Tratatului de la Varșovia, secretarul general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov și premierul sovietic, Nikolai Bulganin primeau, la Moscova, o scrisoare trimisă tocmai din Sibiu de către un român curajos, eliberat de numai 10 luni din închisorile comuniste. Onisifor Ghibu, căci despre ele este vorba, le cerea prea-puternicilor conducători sovietici nici mai mult, nici mai puțin decât „vă rog să procedați de urgență nu numai la retragerea trupelor sovietice din teritoriile în care ele au fost așezate de la 1944 încoace, ci și din toate acele teritorii în care ele au fost introduse, prin minciună, fraudă și teroare, între anii 1939, respectiv 1940-1944, respectiv 1945, acordând tuturor acelor teritorii, încorporate în ”mâna tare” a lui I. V. Stalin în URSS, deplina libertate de a-și hotărî singure soarta în conformitate cu enunciațiunile categorice și lapidare ale clasicilor marxismului, pe care socotesc necesar să vi le reamintesc aici, dat fiind că teroarea lui Stalin le-a acoperit cu un văl gros de uitare”. Așadar, în anii celei mai crunte terori comuniste, atunci când pușcăriile erau pline cu oameni care greșiseră infinit mai puțin, proaspăt eliberat, Ghibu, le cerea liderilor de la Moscova să elibereze Basarabia întreagă, cu Bugeac cu tot, Bucovina și Herța!
Cred că nimeni nu se îndoiește că atunci, în 1956, nu era momentul potrivit ca cererile lui Ghibu să fie exprimate către Kremlin. Probabil că, exact ca acum, colonesele vigilente din presa de atunci l-au condamnat sincer pe Ghibu, care nu făcea altceva decât să îi reamintească puterii sovietice de existența noastră și de infinita ură pe care o aveam împotriva lor. Și poate, cine știe? la mânie, să nu-l facă pe instabilul Hrușciov să mai bată o dată cu pantoful în birou cerând ștergerea României de pe fața pământului…
Acum fix 54 de ani, pe 29 martie 1969, basarabeanul Alexandru Usatiuc-Bulgăr, aflat în vizită la București, lasă în cutia poștală nr.6 a oficiului Gării de Nord un plic conținând 70 de pagini privitoare la activitatea și scopurile organizației clandestine „Frontul Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei”, înființată de Usatiuc împreună cu Gheorghe Ghimpu și Valeriu Graur din Basarabaia și Alexandru Șoltoianu din Bucovina ocupată de sovietici. Anul următor, Usatiuc-Bulgăr mai vine o dată la București, cu această ocazie mergând, pe 12 iunie 1970, la sediul Consiliului de Stat al României. Ajuns acolo, află că președintele Nicolae Ceaușescu, nu-l primește în audiență, fiind înlocuit la cea întrevedere de către trei consilieri de-ai lui Ceaușescu (consilierul-șef Predescu și alți doi consilieri care nu s-au prezentat). Usatiuc- Bulgăr le-a explicat acestora, timp de 3 ore și 40 de minute, Usatiuc-Bulgăr activitatea Frontul Național-Patriotic din Basarabia și Nordul Bucovinei (FNP) și a cerut sprijinul regimului Ceaușescu în vederea eliberării Basarabiei, Bucovinei de Nord și Herței de trupele de ocupație sovietice și Unirii cu România. Pentru a fi sigur că a fost bine înțeles, basarabeanul le-a dat acestora și un set de documente ale FNP.
Evident că nici în 1969, la fel ca în 1956, „nu era momentul” să se ceară eliberarea teritoriilor ocupate de sovietici, că, deh, îi strica lui Ceaușescu feng-shui-ul de proaspăt copil răsfățat al Occidentului și precis putea abate asupra bietei noastre republici imensa putere militară sovietică. De data aceasta, vigilenții pupincuriști nu au mai asistat neputincioși la blasfemia venită de la patrioții basarabeni, ci au acționat în consecință: pe 30 iunie 1970, printr-o scrisoare strict secretă, nr. 14006418, Ion Stănescu, președintele Consiliului Securității de Stat al Republicii Socialiste România, îl informa pe Președintele KGB al URSS, Iuri Andropov, despre vizita cetățeanului sovietic Usatiuc Alexandru. Împreună cu scrisoarea, Stănescu îi trimitea lui Andropov și plicul cu documentele lăsate de Usatiuc-Bulgăr, să fie sigur că liderul KGB va face o pauză din educarea lui Gorbaciov pentru a se ocupa și de insolenții de la Chișinău. Evident că sovieticii n-au stat prea mult să se gândească ci i-au condamnat repejor pe opozanți la mulți ani de închisoare.
Astăzi aflăm a nu știu câta oară că „nu este momentul” să realizăm Unirea dintre România și Republica Moldova. Deși, între timp, trupele sovietice au plecat din Basarabia, iar aceasta a devenit statul „independent” Republica Moldova. Degeaba: colonesele care au confiscat presa și opinia publică o țin pe-a lor: nici acum nu e momentul potrivit pentru Unire, căci iată dictatorul de la Kremlin desfășoară un război sângeros contra Ucrainei și abia așteaptă un prilej să atace și micuța republică dintre Prut și Nistru. Cum ar veni, cei care declamă necesitatea Unirii îi fac jocul lui Putin, motiv pentru care sunt etichetați, fără niciun fel de rușine, fie putiniști, fie agenți ruși.
Și iată cum totul se învârte în cerc și de fiecare dată se oprește avântul oricărei mișcări unioniste.
Dar credeți cumva că la 27 martie 1918 a fost momentul potrivit pentru Unire? Nici gând, ba chiar atunci a fost cel mai nepotrivit moment al istoriei pentru o astfel de faptă măreață: Regatul României era în majoritate ocupat de către trupele germane și austro-maghiare, familia regală se afla retrasă la Iași, tezaurul național dispăruse la Moscova, tezaurele personale ale marilor familii boierești fuseseră trimise la Odesa, iar în Imperiul Țarist avusese loc o revoluție în urma căreia bolșevicii preluaseră puterea. Colac peste pupăză, între Prut și Nistru jefuiau și terorizau sute de mii de soldați bolșevici, haotic desprinși din armata țaristă după pacea separată a Germaniei cu Moscova lui Lenin, iar proaspăt înființata Ucraină independentă își dorea să includă și Basarabia. În perioada 23–27 octombrie 1917, un consiliu ostășesc ad-hoc a proclamat autonomia Basarabiei și formarea Sfatului Țării ca organ legislativ. Au fost „aleși” 44 de deputați din rândurile soldaților, 36 de deputați din partea țăranilor, 58 de deputați fiind aleși de comisiile comunale și ale ținuturilor și de asociațiile profesionale. La 24 ianuarie 1918, Sfatul Țării, reînființat, a declarat independența Republicii Moldova, în pofida miilor de soldați bolșevici care ocupaseră Chișinăul și arestaseră un număr de deputați. Unde mai pui că atunci, ponderea românilor în totalul populației basarabene era de doar două treimi, nu 82% ca acum.
Era clar că „nu era momentul” pentru Unire și doar mințile înfierbântate ale naționaliștilor extremiști Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Constantin Stere mai încălzeau inimile exaltate ale celor care nu înțelegeau că așa nu făceau decât să trezească Sovietele și să le facă să ocupe biata Basarabie. Ba chiar nesăbuitul învățător din Muscel Ion Mihalache se și înrolează voluntar în trupele române care au îndrăznit să treacă Prutul pentru a elibera Chișinăul. Singura mică deosebire față de situația de azi se afla chiar în vârful guvernului și al statului. Așa că, atunci când, la începutul lunii martie 1918, o delegație a Sfatului Țării, compusă din Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu- a venit la Iași, să ceară ajutor militar, nu mică le-a fost acestora mirarea ca, la o discuție cu noul prim-ministru Alexandru Marghiloman, acesta le-a cerut să se pronunțe asupra …Unirii, subliniind evidența incapacității Basarabiei de a subzista singură. Și-uite așa, de voie de nevoie, la 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România. Și gata, bocitoarele de profesie din România au rămas mute . Și iată că istoria a fost de partea celor curajoși, care au neglijat cu desăvârșire sentințele prostești cu „acum nu-i momentul”. Ei, iată că atunci a fost momentul.
Poate dacă ne uităm mai atenți la situația de astăzi și o comparăm cu cea din 1918 realizăm mai clar cât de aberantă este ideea că „acum nu-i momentul, că se supără Putin”. În primul rând, Rusia este astăzi într-o situație mult mai proastă în lume decât în 1918: întreaga lume democratică îi este ostilă și majoritatea statelor occidentale sprijină activ armata ucraineană care se luptă cu armata rusă într-un război suficient de sângeros pentru a-l fragiliza pe Putin pe plan intern. În al doilea rând, România este astăzi o națiune total integrată în lumea euro-atlantică, cu securitatea garantată de către NATO, cea mai puternică alianță militară din toate timpurile. România se mai află și într-o ascensiune economică puternică, având a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană din ultimii 16 ani. Populația Republicii Moldova este mult mai omogenă ca în 1918, fiind etnic română într-o proporție mai mare ca niciodată, peste 82%! Curentul unionist este și el la un maxim nemaiatins după căderea URSS, de peste o treime din populație, iar aproape 1,5 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova au și cetățenie românească, într-o proporție nemaiîntâlnită nicăieri pe glob.
Cât privește ideea centrală a lui Alexandru Marghiloman cum că Basarabia nu poate rezista singură, hai să mai vedem o dată cifrele: Republica Moldova este cea mai înapoiată economie a Europei, având în urma sa doar Ucraina măcinată de războiul cu Rusia. Numai anul trecut, un an în care toată Europa (mai puțin Ucraina) a fost într-o creștere evidentă, economia micuței republici a fost în scădere, în termeni reali, cu 5,9% față de anul 2021:
Sursa: https://statistica.gov.md/ro/produsul-intern-brut-in-trimestrul-iv-si-ianuarie-decembrie-2022-9497_60340.html
Iar la descreșterea PIB în ianuarie-decembrie 2022 față de ianuarie-decembrie 2021 cel mai mult a contribuit chiar mândria republicii, agricultura, silvicultura și pescuitul (generând scăderea PIB cu 2,7%), cu o pondere de 7,9% la formarea PIB și o reducere a valorii adăugate brute cu 25,8%.
De vină e războiul din Ucraina s-au grăbit să concluzioneze campionii independenței de la Chișinău. Dar, ce să vezi, războiul se poartă în altă țară și da, de afectat a afectat acest conflict întreaga Europă. Dar cum se face că singurele state cu scădere economică (cu excepția Ucrainei și a Rusiei ) de pe continent sunt Belarus și Republica Moldova? Iar Republica Moldova are o cădere mult mai mare decât Belarus. Ne arată oare acest lucru că Basarabia poate să reziste economic singură, fără România? Numai după anul 2000, între Prut și Nistru au avut loc nu mai puțin de 7 episoade de recesiune! Unul la trei ani și jumătate!
Sursa: https://tradingeconomics.com/moldova/gdp-annual-growth-rate
Mai este Republica Moldova campioană europeană la ceva: la inflație. Mă rog, dacă nu considerăm și Turcia stat european
Sursa: https://tradingeconomics.com/country-list/inflation-rate?continent=europe
Și tot Republica Moldova domină clasamentul la indicatorul statelor cu cea mai mare pondere a populației plecate în străinătate: peste o treime!
Vi se pare, cumva, că așa arată un stat care rezistă singur? Adică de rezistat rezistă în sensul că încă nu s-a desființat. Dar numai un succes nu este. Și nici nu poate fi, căci este lipsit de resurse și de bani.
Atunci când, acum șapte ani, lansam, împreună cu profesorul Dan Dungaciu, ideea unui fond românesc dedicat pregătirii Unirii, numit simbolic Fondul Moldova, ideea centrală era tocmai aceea exprimată clar de Marghiloman: dacă Basarabia nu poate rezista singură șocurilor, de ce să n-o facă împreună cu România, care s-a dovedit una dintre performerele ultimelor decenii în economia Europei? Dacă cetățenii Republicii Moldova vorbesc limba română de ce să nu se numească români? Și dacă sunt români de ce să nu trăiască în România? Teamă de Rusia am avut și vom mai avea, dar asta nu înseamnă să nu trăim viețile așa cum vrem.
Iar cei care, cu perfidie sau cu neștiință ne spun că „acum nu e momentul” să le răspundem că astăzi avem infinit mai multe șanse ca în 1918. Și, până la urmă, dacă nu acum, când? Va fi oare vreun moment mai favorabil Unirii? Va fi oare vreun moment când Rusia va fi mai izolată de restul Europei și când România va mai fi într-o asemenea ascensiune?
