OUG 53/2023 a fost adoptată de către Guvern pentru a acorda un bonus de 1000 de lei personalului didactic, în timp ce personalul nedidactic va primi doar suma de 400 de lei în plus la salariu. Cu toate acestea, există o categorie de angajați din sistemul educațional care nu vor beneficia de suma de 400 de lei promisă de Guvern.
completările ulterioare, salariile de bază stabilite potrivit alin. (11) pentru personalul nedidactic din sistemul naţional de învăţământ se majorează cu suma de 400 de lei fiecare.”, se arată în OUG 53/2023.
Aici începe problema cu adevărat. În sistemul de educație există angajați în corpul personalului nedidactic care sunt plătiți sub nivelul minim pe economie, în cuantum de 3000 de lei. Aceștia sunt plătiți conform HG 1447/2022, care reglementează și situația celor care primesc salarii sub nivelul minim pe economie.
O altă măsură adoptată de Guvern a determinat ca salariile angajaților din sistemul de educație să rămână la nivelul din anul 2022.
„(11) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. VIII la aceeaşi lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.”, se prevede în OUG 45/2023.
Conform OUG 45/2023 toți cei prevăzuți în Anexa VIII vor fi aduși pe grila din anul 2022 și după aceea li se aplică măsurile de creștere de 400 de lei, scrie ziarul Unirea.
Mai concret, cel care acum câștigă minimul pe economie de 3000 de lei, dar pe grilă are un salariu de 2500 de lei, nu primește nicio majorare pentru că majorarea se aplică pe grila din Anexa VIII, adică la cei 2500 de lei.