Declarație surprinzătoare a ministrului de Finanțe: România poate să treacă de la deficit bugetar la excedent în maximum 2 ani, dacă există consens politic. Asta în condițiile în care dezechilibrul dintre cheltuieli și venituri se adâncește, iar investițiile publice au fost ținute la nivel de avarie an după an.

 

Bugetul general consolidat a încheiat primele cinci luni ale acestui an cu un deficit de 1,4% din Produsul intern brut (PIB), respectiv 14,7 miliarde de lei, acesta fiind cel mai mare deficit din ultimii 8 ani.

Nu e nicio surpriză, spune ministrul Eugen Teodorovici: deficitul bugetar din primele cinci luni a fost anticipat la începutul acestui an, când s-a ales o abordare liniară, a declarat marţi seara ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

„Deficitul de 1,4% (înregistrat în perioada ianuarie – mai 2019, n.r.) a fost anticipat în 2019 în legea bugetului la început de an. Nu este pentru noi o surpriză. Noi am ales o abordare liniară. Şi anul trecut spuneau, după primul trimestru despre deficit: dacă acum este atât până la final de an va fi 5%. Noi am spus că el va creşte liniar până la final de an şi aşa s-a întâmplat şi ne-am închis sub 3%”, a explicat ministrul Finanţelor, la Antena 3.

Teodorovici recunoaște că modificările legislative adoptate la începutul acestui an, precum majorarea salariilor şi a pensiilor, au avut un impact consistent pe zona de cheltuieli publice.

„Legea salarizării, legea pensiilor şi alte astfel de măsuri au scopul de a îndrepta nedreptăţi întinse pe ani de zile. În zona politică toţi am vorbit că este nevoie să facem ceva să rămână oamenii acasă, să aibă un stimul financiar pentru a nu mai pleca din această ţară. Că sunt doctori, că sunt profesori sau sunt în zona de construcţii. Noi ne-am asumat şi am spus că trebuie să luăm aceste măsuri indiferent de ce spun unii sau alţii. Măsurile s-au luat, efectul este cel pe care îl vedem şi încep să se simtă din ce în ce mai bine efectele pozitive. În zona de construcţii oamenii încep să se reîntoarcă pe şantiere. Am avut discuţii cu constructorii care au spus foarte clar că anul acesta a fost mult mai uşor să găsească forţa de muncă”, a subliniat şeful de la Finanţe.

Acesta a menţionat că, aşa cum se vede şi pe execuţia bugetului general consolidat, publicată de Ministerul Finanţelor, creşterea cheltuielilor vine din partea de salarizare, reamintind, în context, majorarea salariilor cu o pătrime dintre diferenţa dintre 2022 şi 2018 şi a punctului de pensie.

Teodorovici atrage, însă, atenţia, că, fără realizarea investiţiilor planificate în buget, lucrurile se vor schimba, astfel că este obligatoriu ca investiţiile să se întâmple, fie că sunt la nivel naţional sau la nivel local.

Ministrul Finanţelor a afirmat că nu se va pune în discuţie plata obligaţiilor vizavi de partea socială, respectiv a pensiilor şi salariilor, şi că nicio factură legată de investiţii nu va rămâne fără plata aferentă, indiferent cum se modifică indicatorii macroeconomici.

Un nivel similar al deficitului bugetului consolidat a fost înregistrat în primele cinci luni ale anului 2011, când acest indicator a reprezentat 1,36% din PIB, potrivit datelor de arhivă ale Ministerului Finanţelor.

Conform datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor Publice, veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 11,6% la cinci luni iar cheltuielile au consemnat un avans de 16,3%.

Articolul precedentConsiliul Fiscal, garnitură nouă. Va rămâne „os în gât” pentru Guvern sau covor roșu?
Articolul următorSenatul pregătește „preluarea ostilă” a Consiliului Concurenței