Creditarea românilor a atins nivelul maxim al ultimului deceniu, potrivit datelor oficiale publicate de Banca Naţională a României. Potrivit specialiştilor, două sunt cauzele care au dus la acest fenomen: creşterea economică şi a salariilor, mai ales în sectorul bugetar, pe de-o parte, iar pe de alta faptul că din 2019 se înăspresc condiţiile de creditare.
În clasamentul creditării continuă să conducă împrumuturile imobliliare, ca valoare, însă ca număr pe primul loc se află creditele pentru nevoi personale.
CE CREDITE AU LUAT ROMÂNII
Octombrie 2018
Credite de nevoi personale: 58 mld. lei
Credite imobiliare: 74 mld. lei
Total: 132 mld. lei
Sursa: BNR
În aceeaşi perioadă, soldul creditelor populaţiei au crescut, de la 99,2 miliarde de lei în 2008 la 123 de miliarde de lei în 2018. Creşterea cererii de creditare, mai ales în ultimul trimestru al anluiu, are legătură şi cu anunţata înăsprire a condiţiilor de acordare, din 2019.
Astfel, prin regulamentul pentru modificarea condiţiilor de creditare aprobat pe 17 octombrie de Consiliul de Administraţie al BNR s-a stabilit că gradul maxim de îndatorare va fi de 40% din venitul net la creditele în lei şi de 20% la cele în valută, începând din 1 ianuarie 2019. Tot din prima zi a anului viitor, pentru creditele aferente achiziţionării primei locuinţe rata maximă de îndatorare este majorată cu 5 puncte procentuale.