Compania de Drumuri și-a schimbat recent directorul general și pare să fi urgentat o serie de licitații pentru mai multe drumuri din țară.
CNAIR a scos miercuri la lictație contractul pentru supervizarea Autostrăzii de Centură Bucureşti Sud.
Anunţul de participare pentru procedura de atribuire prin licitaţie deschisă a contractului privind supervizarea proiectării şi execuţiei Autostrăzii de Centură Bucureşti a fost postat miercuri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP), informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Astăzi, 17.07.2019, a fost postat în sistemul electronic de achiziţii publice (SICAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire prin licitaţie deschisă, având ca obiect ‘Supervizare Proiectare şi Execuţie Autostrada de Centură Bucureşti km 0+000 – km 100+900: Lotul 1: sector 1 km 52+070 – km 52+770 aferent Centură Nord, sector 2 km 52+770 – km 69+000 aferent Centura Sud; Lotul 2: km 69+000 – km 85+300 aferent Centură Sud; Lotul 3: sector 1 km 85+300 – km 100+765 aferent Centură Sud, sector 2 km 0+000 – km 2+500 aferent Centură Nord'”, se arată într-un comunicat al CNAIR.
Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de aproximativ 5 milioane de euro, fără TVA, pentru fiecare lot în parte, iar data limită de depunere a ofertelor este septembrie 2019.
Cele trei loturi ale Autostrăzii de Centură Sud a municipiului Bucureşti vor avea o lungime însumată de aproximativ 52 de km şi după ce vor fi finalizate vor face face legătura între A1 şi A2.
În valoare de aproximativ 580 de milioane de euro, întregul proiect va permite descongestionarea circulaţiei în zona de sud a Capitalei şi va asigura traficul rutier de tranzit pe segmentul românesc al coridorul 4 Pan-European.
Proiectarea fiecărui lot al Autostrăzii de Centură Sud a municipiului Bucureşti va dura 12 luni, iar execuţia 30 de luni, după atribuirea contractelor.
Contractul pentru finalizarea construcţiei Variantei Ocolitoare Târgu Mureş, scos la licitaţie. Valoarea estimată, 47 milioane de euro
Contractul pentru finalizarea construcţiei Variantei Ocolitoare Târgu Mureş, în valoare estimată de 47 milioane de euro, fără TVA, a fost scos la licitaţie, data limită pentru depunerea ofertelor fiind luna septembrie 2019, informează miercuri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„A fost postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire licitaţie deschisă, având ca obiect ‘Proiectare şi Execuţie Varianta de Ocolire Târgu Mureş – finalizare lucrări’. Valoarea estimată a contractului este de aproximativ 47.000.000 euro fără TVA, iar data limită pentru depunerea ofertelor este septembrie 2019”, spune CNAIR.
Durata contractului este de 24 luni, din care 6 luni perioada de proiectare, 18 luni perioada de execuţie şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor.
Pe Varianta de ocolire Târgu-Mureş, în lungime de 11,643 km, vor fi realizate opt poduri/pasaje/viaducte şi două intersecţii giratorii. Această Variantă Ocolitoare va asigura legătura între Sighişoara – Târgu Mureş – Reghin, pentru a reduce volumul traficului ce traversează municipiul Târgu-Mureş în direcţia sud – nord.
După finalizarea lucrărilor, accesul pe această variantă se va face din DN 13, pe relaţia Braşov – Sighişoara – Târgu Mureş, km 155 şi din DN 15, pe relaţia Reghin – Târgu Mureş – Turda, km 84.
Supervizarea Secţiunilor 1 şi 5 ale Autostrăzii Sibiu Piteşti, scoasă la licitaţie
Contractele pentru supervizarea Secţiunilor 1 şi 5 ale Autostrăzii Sibiu – Piteşti au fost scoase la licitaţie, anunţul de participare pentru procedura de atribuire prin licitaţie deschisă fiind postată miercuri în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP), informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
„Astăzi, 17.07.2019, a fost postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) anunţul de participare pentru procedura de atribuire licitaţie deschisă, având ca obiect Supervizare Autostrada Sibiu – Piteşti, Secţiunea 1: Sibiu – Boiţa, km 0+000 – km 14+150, Lot 1 km 0+000 – km 13+170″, Secţiunea 5 – Curtea de Argeş – Piteşti, km 92+600 – km. 122+950”, se arată într-un comunicat al CNAIR.
Valoarea estimată a contractului pentru Lotul 1 – „Supervizare Autostrada Sibiu – Piteşti, Secţiunea 1: Sibiu – Boiţa, km 0+000 – km 14+150, Lot 1 km 0+000 – km 13+170” este de aproximativ 6 milioane de euro, fără TVA.
Valoarea estimată a contractului pentru Lotul 2 – „Supervizare Autostrada Sibiu – Piteşti, Secţiunea 5 – Curtea de Argeş – Piteşti, km 92+600 – km 122+950” este de aproximativ 7 milioane de euro, fără TVA.
Data limită de depunere a ofertelor este septembrie 2019.
Compania de Drumuri: Oferte pentru podul suspendat peste Dunăre
Două asocieri au depus oferte pentru contractul privind supervizarea proiectării şi execuţiei podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila, cu o valoare estimată de 48,988 milioane de lei, fără TVA, informează miercuri Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Potrivit sursei citate, Asocierea Metroul SA – Italrom Inginerie Internationala SRL – Sistema Ingegneria SRL – Arex Lider Company SRL şi Asocierea SC TPF Inginerie SRL – SC Septembrie Consulting SRL au depus oferte pentru procedura de atribuire a contractului.
Podul suspendat peste Dunăre este cuprins în Master Planul General de Transport al României şi face parte din categoria proiectelor de tip ITI (Investiţii Teritoriale Integrate), finanţabile din POIM 2014 – 2020, Axa Prioritară 2 „Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient”.
Lungimea totală a proiectului este de 23,413 km şi cuprinde două secţiuni: drumul principal Brăila – Jijila, cu o lungime 19,095 km, şi drumul de legatură cu DN22 Smârdan – Măcin, în lungime de 4,328 km.
Podul suspendat peste Dunăre, structura principală din cadrul proiectului, va avea o lungime de 1.974,30 de metri şi va fi poziţionat între km 4+596,10 şi km 6+570,52 pe drumul principal Brăila – Jijila, respectiv la km 165+800 pe fluviul Dunărea (kilometraj pe Dunăre, măsurat de la Sulina).
Drumul principal Brăila – Jijila va avea o lungime de 19,095 km şi va fi prevăzut cu două benzi de circulaţie pe sens, benzi de încadrare, acostamente, zonă mediană şi zonă de parapete.
Pe tronsonul cuprins între km 4+486,10 şi km 6+680,30, unde drumul traversează fluviul Dunărea, se vor construi două viaducte de acces în lungime de câte 110,00 metri fiecare. Traseul include o ramificaţie pe direcţia sud, până la intersecţia cu drumul existent Smârdan – Măcin (DN22).
Cu o lungime de 4,328 km, drumul de legătură cu DN 22 Smârdan – Măcin va fi prevăzut cu o bandă de circulaţie pe sens. Drumul de legătură urmează să pornească de la km 7+940 al drumului principal (Brăila – Jijila) şi se va intersecta cu DN 22 Smârdan – Măcin.
Contractul pentru proiectarea şi execuţia podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila a fost semnat în data de 15 ianuarie 2018 cu Asocierea Astaldi S.p.A. – IHI Infrastructure Systems CO. Ltd, la o valoare de 1,996 miliarde de lei, fără TVA.